Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Raportul de control pe 2020 a stârnit câteva discuții într-o ședință de îndată a Consiliului Local Caransebeș care părea liniștită. Liberalul Puiu Paica a fost cel care s-a arătat nemulțumit de colega sa de partid, care conduce Cazare și Servicii Publice SRL, societate ce aparține municipalității!

„Cine trebuia să urmărească activitatea de acolo, că am văzut că sunt niște nereguli, e diferență de 40 de mii de euro, și-au făcut salarii mari, cine plătește diferențele? Au facturi neachitate de trei ani de zile. Nu-i ceva sănătos acolo, mi se pare un furt de 40 de mii de euro. Să vină doamna să ne explice și nouă despre ce este vorba. Dacă nu-i rentabilă, o desființăm și gata. Nu mi se pare normal să venim aici să ridicăm mâna două minute și asta are gaură 40 de mii de euro”, a spus Paica.

Primarul Felix Borcean l-a lămurit parțial pe consilierul PNL. „La orice control sunt măsuri care trebuie îndeplinite. Diferențele le plătește cine conduce societatea și cine o gestionează, conducerea și reprezentanții consiliului local, e o societate a consiliului local. E o societate care a avut de suferit în perioada asta a pandemiei, nu aduce profit. Societatea asta n-a mers bine nici când era școala școală și masa masă”, a explicat edilul, în timp ce city managerul Florin Bogdea a punctat că „am cerut răspuns în scris de la doamna directoare la ce se spune în raportul Curții de Conturi. Poate era bine să lăsați internatul la școală și atunci nu mai era gaura asta, dar l-ați luat și uite unde s-a ajuns”. Aluzie la faptul că la un moment dat internatul de la Cazare și Servicii Publice a aparținut de liceul unde Bogdea a fost director, dar a trecut în subordinea municipalității.

Și cum consilierii PSD nu puteau rata momentul, au ținut să-i transmită liberalului Paica, prin vocea lui Vlad Ștefăroi: „Când aveți ședințe la partid, întrebați-o pe doamna director despre probleme”. Ceea ce l-a făcut pe Paica să exclame că nici n-o cunoaște!

JCS-R.M.