CARAŞ-SEVERIN – În prima zi a decadei de acţiune în comun dintre Inspectoratul de Poliţie şi RAR au fost aplicate amenzi.Aşa cum a stabilit ministrul de resort, până în 20 ianuarie este verificată starea tehnică a autovehiculelor pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave.
„La controlul tehnic în trafic sunt verificate: utilizarea anvelopelor de iarnă şi a gradului de uzură al acestora; mecanismul de frânare; sistemul de direcţie; instalaţia de iluminare/semnalizare, reglajul acesteia; autenticitatea seriilor de identificare ale autovehiculelor; datele din certificatul de înmatriculare; deţinerea inspecţiei periodice şi a valabilităţii acesteia“, a precizat sr. pr. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei cărăşene.
În data de 10 ianuarie a.c., prima zi a acţiunii, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale şi reţinute două certificate de înmatriculare. De la începutul sezonului rece, poliţiştii cărăşeni au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au circulat pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a-şi echipa automobilele cu anvelope de iarnă sau lanţuri.
Flavius Rotariu