REȘIȚA – Când ni se întâmplă ceva negativ, când suferim un eşec, în general când lucrurile nu merg bine în viaţa noastră, avem tendinţa de a ne raporta şi la ceilalţi.
Ne agravăm suferinţa gândindu-ne la ceea ce cred cei din jur, la ce zice lumea. Însă greşim când facem asta. Dacă nu ai făcut niciun rău celorlalţi prin ceea ce ţi se întâmplă ţie, nu are de ce să-ţi pese de părerile altora. Pe oameni nu îi interesează ce ţi se întâmplă, lumea din jur nu se va schimbă pentru a îţi opri suferinţa, pierderea sau tristeţea. Apăsările sau fericirea, regretele sau acceptarea, împlinirea sau dezamăgirea, succesul sau eşecul îţi aparţin. Raportarea la ceilalţi vine din teama de a ne arăta slăbiciunile. Vrem să părem perfecţi, fără cusur. Să fim puternici chiar dacă nimănui din jur nu îi pasă de asta. Să încercăm să schimbăm lucruri în timp ce valul acceptării lor este mai puternic. Zâmbim fără să simţim, ştim tot, înţelegem tot, ne pricepem la orice. Ne place să fim oameni tablou,viu coloraţi, deşi poate dincolo de ramă predomină griul. Tendinţa de a părea altceva decât suntem o întâlnim peste tot. Ne cocoţăm la înălţimi imaginare şi ne place să privim de sus, uităm de atâtea ori să fim noi, ne amăgim că suntem mai mult decât ceilalţi, nu mai realizăm că suntem doar oameni. Fugim după perfecţiune deşi ştim că orizontul ei nu este palpabil…
La un moment dat, ca în orice cursă, obosim şi se poate întâmpla ca înălţimile clădite în gând să ne dea ameţeli iar tabloul perfect să devină un labirint tăios. Ajungem să nu mai ştim care este realitatea ce ne-ar face să ne regăsim, iar coperţile, singurele de care am ţinut cont când am încercat să înţelegem lucrurile, ni se răsfoiesc în minte. Ne putem considera norocoşi dacă apare momentul în care ne dorim simplitatea şi dorinţa de a nu ne mai raporta la imaginea din ochii celorlalţi. Poate găsim şi tăria de a desprinde ramele în care ne-am încadrat. Cuvintele devin tăceri apăsătoare, dând raţiunii forma acceptării. Perfecţiunea se pierde acolo unde realitatea îmbrăţişează dorinţa, iar ziua de mâine poate aduce plăcerea imperfecţiunii. Şi atunci începi să simţi că trăieşti altfel. Nu vei mai eticheta pe nimeni, dar nici nu îţi vei mai căuta eticheta în ochii celorlalţi. Vei realiza ce înseamnă cu adevărat să simţi când zâmbeşti şi vei realiza că e plăcut să păşeşti apăsat chiar şi pe asfalturi uscate…
FOTO: quietcrowbonsai.com