Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – A fost și Gugulan Rock 9 la Caransebeș, o ediție reușită, cu nume importante pe scena din Valea Cenchii, dacă ar fi să-i amintim doar pe veteranii de la Rage și Altar, însă o surpriză plăcută au fost și austriecii de la Silenzer!

Două seri pline de rock, pentru care cei doi organizatori, Cosmin Mihuța și Leo Gorczynski, au primit doar feedback pozitiv de la publicul venit ca-n fiecare an să se bucure de muzică bună și bere rece. Un festival nu doar despre rock, ci și despre spiritul prieteniei.

„Suntem obosiți, dar fericiți, într-un cuvânt, au fost două seri încununate de succes. Am avut lume peste așteptări, noi ne-am bucurat, s-a bucurat și publicul, am primit doar feedback excelent. A fost ce trebuie, pe forță, prestațiile trupelor au fost la înălțime.”, ne-a spus Cosmin, completat de vechiul său prieten Leo: „Ca-n fiecare an a fost multă muncă, mici probleme de organizare, inerente, pe care le-am rezolvat pas cu pas, important e că experiența pe care o are lumea care vine la noi a rămas aceeași, adică un festival între prieteni la Caransebeș, exact cum ne-am propus de la prima ediție, am păstrat același spirit, cu el mergem mai departe!”

La anu’, ediție jubiliară, a zecea, poate în altă locație, mai generoasă, cu nume și mai mari, așa cum ne spunea primarul Felix Borcean, prezent în ambele seri, municipalitatea sprijinind ca-n fiecare an acest festival. Până atunci însă, Cosmin și Leo se bucură de familia Gugulan Rock, dar probabil că se gândesc deja la numele trupelor pe care vor încerca să le aducă în 2024 la Caransebeș.

„Numărul 10 va veni, pentru că așa cum spuneam și anul trecut, nu ne mai putem opri, chiar dacă am vrea, pentru că s-a creat o adevărată familie Gugulan Rock. În cele două seri ne-am uitat în public și am văzut oameni care au fost de la primele ediții, am văzut prieteni buni sau oameni care s-au împrietenit aici la noi, am văzut tatuaje cu logo-ul nostru, ceea ce înseamnă că au rămas cumva foarte aproape de noi și vedem, surprinzător, din ce în ce mai multă lume, un public educat, care nu face decît să ne bucure. Sunt tineri însoțiți de părinți, copii de 9-10 ani, dar și oameni maturi, 55-60 de ani. Aici suntem o mare familie!”, a încheiat Cosmin Mihuța despre un festival pe gustul rockerilor gugulani, dar nu numai.

JCS-R.M.