CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă varianta ajutătoare „Sună un prieten“ face parte din diferite emisiuni televizate, ei bine, oamenii legii din Caraș-Severin ne asigură că nu este în niciun caz o metodă legală sau regulamentară de obţinere a permisului auto.
REȘIȚA – Reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea și ai Universității Eftimie Murgu au cucerit 11 medalii la Campionatele Naționale de marș pentru seniori, tineret și juniori. La competiția care s-a desfășurat în municipiul Botoșani, din cele 11 medalii, șase au fost de aur, două de argint și trei de bronz. Dintre acestea, două au fost în concursul pe echipe, iar alte nouă la individual.
CARANSEBEŞ – Proiectul reabilitării ultimelor două etaje ale Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș cu bani de la Ministerul Sănătății nu se va mai realiza. Asta după ce Consiliul Local a revocat zilele trecute HCL-ul prin care se dădea undă verde în 2016 lucrărilor de modernizare.
REŞIŢA – Municipalitatea n-a mai reuşit să obţină bani pe Urban Inovative Action întrucât aleşii reşiţenilor n-au căzut de comun acord să preia şi halda de zgură, una din componentele proiectului.
ORAVIŢA – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Oravița anunţă că şi mîine, 26 martie 2019, între orele 9.00 – 11.00 , se vor executa trageri cu muniție de război în poligonul de trageri Prisaca. Lucrătorii de la Ecologica Văliug, orăviţenii, dar şi cetăţenii localităților aparținătoare sunt informaţi că în acest interval, pentru a se evita eventualele accidente, se interzice pășunatul în zona de protecție a poligonului, precum şi desfăşurarea de activități în perimetrul zonei poligonului.
SAT BĂTRÂN – Un concept turistic care vrea să pună în valoare ospitalitatea bănățeanului și gastronomia specifică acestei zone a fost lansat astăzi la Timișoara. Potrivit organizatorilor, evenimentul este dedicat turiștilor care doresc să ia masa în stil tradițional în satele bănățene, dar și să cunoască poveștile acestor locuri.
REȘIȚA – La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat la Bacău Campionatul Național de înot pentru seniori, tineret și juniori. Clubul Sportiv Școlar Reșița și-a adjudecat trei medalii și un loc IV.
REŞIŢA – Echipa care a trudit la „Scene bizare după Urmuz“ s-a prezentat în faţa presei într-o manieră surprinzătoare. Înşiraţi pe scenă, având drept punct de sprijin decorul, toţi cei care au contribuit la această nouă premieră naţională, de la actori, regizor, coregraf, scenograf până la director, au ţinut să-şi facă cunoscute argumentele pentru care anunţă un altfel de spectacol.
CARAȘ-SEVERIN – Dacă sârbii din România beneficiază de multe drepturi, același lucru ar trebuie să se întâmple și cu vlahii din Valea Timocului.
CONSTANTIN DAICOVICIU – Cel de-al 24-lea serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din județ a fost inaugurat în comuna Constantin Daicoviciu. La eveniment au participat prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, împreună cu deputatul Luminiţa Jivan, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, directorul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Caraş-Severin, Corina Vîrvoni, şi primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş.
