CARANSEBEȘ – De 1 Decembrie, drapelul României a fost și la înălțime prin Aeroclubul Caransebeș. Comandantul Aeroclubului, renumitul pilot de acrobație Cristian Iorgov, a salutat Centenarul printre-un zbor deasupra Caransebeșului, chiar în timpul ceremoniilor desfășurate în Centrul Civic. Asta spre bucuria sutelor de participanți și mai ales a copiilor, care au ridicat pentru câteva clipe privirile spre albastrul cerului. Iorgov a fost acompaniat în zborul său de cursanți ai Aeroclubului din Caransebeș.
REȘIȚA – Festivitățile prilejuite de Centenarul Marii Uniri au adus în Centrul Civic al Reşiței una dintre cele mai mari desfăşurări de trupe şi de vehicule de intervenție din ultimii ani.
CARANSEBEȘ – Chiar dacă afară erau minus două grade, sute de caransebeșeni au îndurat frigul și au venit în centru, la manifestările de 1 decembrie, Ziua Națională a României, mai ales că în acest an se împlinesc și 100 de ani de la Marea Unire.
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a tras concluzia că e mai convenabil ca persoanele care călătoresc fără bilet să plătească amenzi contravenţionale în locul unei suprataxe, cum se întâmpla până acum.
REȘIȚA – CSM Școlar Reșița a obținut vineri, 30 noiembrie, un succes cu scorul de 3-1 în fața formației Industria Galda, într-un meci din ultima etapă a turului Ligii a III-a, Seria a IV-a. Pentru echipa pregătită de Leo Doană au înscris Dumitru Ene (min. 47 și 91) și Dragoș Săulescu (min. 61), iar oaspeții au marcat golul de onoare prin Gergely (min 93).
CARANSEBEȘ – Chiriile pentru căsuțele de la Târgul de Crăciun, amplasate în centrul Caransebeșului, vor fi aceleași pentru toți comercianții. Decizia a fost luată în Consiliul Local, în urma unor dezbateri deloc liniștite între liberali și social-democrați.
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Turismului susţine eforturile Consiliului Judeţean, Primăriei Reşiţa şi Primăriei Văliug, dând avizul pentru dezvoltarea Semenicului, de altfel primul aviz din 2018 dat de minister pentru investiţiile din Masterplanul Guvernului.
REŞIŢA – Ziua de 1 Decembrie reprezintă prima în care, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, va circula, din oră în oră, autobuzul Moşului, între orele 16.00 şi 24.00, pe traseul Govândari-Centru-Muncitoresc, gratuit pentru copiii şi însoţitorii acestora. Tot 1 Decembrie este şi prima zi în care se va renunţa la vânzarea biletelor de călătorie în autobuzele societăţii Transport Urban Reşiţa.