REŞIŢA – Fiecare rupere de nori mătură străzile Reşiţei, însă de vină e nu doar debitul mare al apei, ci şi defrişările, care fac ca aluviunile, crengile şi frunzele să înfunde reţelele.
REŞIŢA – Asta în pofida avertizărilor medicilor care, încă de la începutul sezonului, au informat populaţia cum să se protejeze. Au fost cazuri multe chiar din momentul în care căldura excesivă din primăvară i-a scos pe oameni la iarbă verde, însă din iunie până în acest moment numărul celor care au luat cu asalt Serviciul Urgenţe al Spitalului Judeţean a crescut considerabil.
CARAȘ-SEVERIN – Laura Rus, atacantul naționalei și al clubului italian Hellas Verona și Andreea Părăluță, portarul echipei naționale de fotbal feminin a României și al lui Atletico Madrid au fost nominalizate pentru echipa anului 2017 în fotbalul feminin de către FIFPro, sindicatul fotbaliștilor profesioniști.
REȘIȚA – Clubul Sportiv Școlar Reșița a participat săptămâna trecută cu 11 înotători la Cupa „Dolphin”, desfășurată în Serbia.
REȘIȚA – O mașină a scăpat de sub control și a intrat din plin în locul de joacă amenajat în cartierul reșițean. Din fericire, mai mulți copii tocmai plecaseră din acel loc.
REȘIȚA – Cred că toţi treceţi, în anumite perioade, prin stări inconfortabile, generate de subconştient sau de realităţi. Stări de agitaţie, de lehamite, de nemulţumire, stări în care nu îţi poţi aduna nici gândurile, momente în care nu îţi place nici de tine.
CARANSEBEŞ – Un bărbat de 31 de ani din Goleț a reclamat faptul că, vineri seara, în timp ce se afla în Caransebeș, a fost victima unei tâlhării. Omul spune că a fost agresat, că i-au fost furați banii din buzunar şi portofelul, în care avea alți bani şi documente.
REŞIŢA – A fost punctul pe „i“ susţinut şi argumentat de medicul şef Laurenţiu Mărţuică în conferinţa de presă susţinută în această săptămână la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Asta în urma întâlnirilor şi a discuţiilor cu medicii din spitalele din Caransebeş, Reşiţa şi Moldova Nouă.
REȘIȚA – Pe lângă postul de atacant în Seria A, la Hellas Verona, internaționala din Bocșa va fi și scouter pentru echipa reșițeană de fotbal feminin ACS Banat Girls. Lala va sta cu ochii pe jucătoarele care pot fi interesante pentru Banat Girls și va ajuta cu recomandări în transferuri.
CARANSEBEŞ – Bucătari, barmani și ospătari. Acestea sunt meseriile, pe lângă cea de tehnician de aviație, pentru care s-ar putea pregăti elevii caransebeșeni în viitor. Asta dacă se vor concretiza intențiile de a se înființa noi specializări la liceele din Caransebeș.
