Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2017

Browsing

ZĂVOI – Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale. Direcţia Operativă de Executare Silită. Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara.

CARAŞ-SEVERIN – Drumurile cărăşene au fost analizate chiar de Consiliul Judeţean, care a făcut un raport al situaţiei în care se află acestea. De asemenea, forul judeţean a prezentat şi stadiul demersurilor efectuate de către Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, precum şi al lucrărilor executate pentru repararea şi reabilitarea acestora.

REŞIŢA – În urma unor intervenţii ale lui Mircea Popa, care a fost atâţia ani primar al Reşiţei, actualul edil, Ioan Popa, a tras concluzia că ar fi mai bine ca Zilele Recoltei, programate pentru acest sfârşit de săptămână, să nu se mai ţină în Piaţa Tricolorului, ci în mai noua locaţie a Zilelor Reşiţei, din zona Câlnicel. Motivul este foarte simplu, considerându-se că este total nepotrivit ca petrecăreţii de la târg să-şi bea halba de bere pe Monumentul Eroilor şi să negocieze preţul la slană pe treptele catedralei din sobrietatea Pieţei Tricolorului.

REȘIȚA – Protestul a fost organizat de CNS Cartel Alfa împotriva transferului taxelor sociale de la angajator la angajat. Acțiunea de pichetare s-a desfășurat marți 26 septembrie, timp de o oră, liderul filialei Caraș-Severin, Marian Apostol vorbindu-le sindicaliștilor despre consecințele nefaste ale deciziei Guvernului de a trece sarcina achitării contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.