CARAȘ-SEVERIN – Potrivit unei avertizări meteo, județul se va confrunta în următoarele două zile cu precipitații însemnate cantitativ și polei.

CARAȘ-SEVERIN – Potrivit unei avertizări meteo, județul se va confrunta în următoarele două zile cu precipitații însemnate cantitativ și polei.
CARAȘ-SEVERIN – În urma articolelor recente din presă, referitoare la Raportul Curţii de Conturi privind activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor pe anul 2015, Biroul de Presă al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva face următoarele precizări:
În contextul pozițiilor publice generate de promovarea de către Guvern a textelor legislative privind amendarea Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, premierul României, Sorin Grindeanu, a transmis președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, o scrisoare în care argumentează contextul și rațiunile adoptării acestor modificări legislative.
CARAŞ-SEVERIN – Timp de o lună, tinerii fotografi vor putea sublinia importanţa ecosistemelor din județ. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, sub egida Secretariatului Ramsar, de astăzi şi până în 2 martie a.c. se desfăşoară un concurs de fotografii digitale efectuate într-o locaţie din zonele umede din județ, dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani.
CARAŞ-SEVERIN – Trendul descendent al numărului de agenţi economici de la nivel naţional se resimte acut şi în județ.
CARANSEBEȘ – Aproape 400 de caransebeșeni au protestat miercuri seara în centrul municipiului împotriva ultimelor decizii ale Guvernului condus de Sorin Grindeanu, cu privire la modificarea Codului Penal și Codului de procedură penală. Sub atenta supraveghere a jandarmilor preocupați să-i fotografieze la orice mișcare, protestatarii au plecat dinspre Arcul Spiritualității din Centrul Civic spre sediul PSD, scandând lozinci precum „Sorine, Sorine, ne faci de rușine”, „ Cu Fernando și Grindeanu, ne-am făcut de râs tot neamu”, „PSD, ciuma roșie”, „Hoții, Hoții”, „DNA, să vină să va ia”, „Jos Guvernul”, „Ați schimbat Codul Penal, să puteți fura legal”.
REŞIŢA – Sute de cetăţeni ai reşedinţei judeţului au protestat, miercuri seară, pentru a lua atitudine vizavi de măsura graţierii şi de noile modificări aduse legislaţiei penale. Oamenii s-au arătat indignaţi de felul în care s-a făcut actul decizional, pe furiş, iar pancartele şi strigătele lor de revoltă au invocat „DNA, să vină să vă ia!“, „Hoţii“, „România, trezeşte-te“, „Vrem democraţie, nu amnistie“.
REȘIȚA – Grupa de juniori născuți între anii 2002-2003 de la CSM Reșița, antrenată de Dan Boltașiu, a început de o săptămână pregătirea de iarnă. Antrenorul Dan Boltașiu este foarte încrezător în șansele echipei sale de a se califica la faza de zonă.
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Colegiului Farmaciştilor cărăşeni consideră că se fac prea puţini paşi în sensul eliminării problemelor.
CARAŞ-SEVERIN – Patronatele susţin că nu vrea nimeni să muncească, şomerii se plâng că nu au unde…