REŞIŢA – Un tânăr reşiţean este cercetat de polițiști pentru că a furat un autoturism pe care l-a condus fără a poseda permis. În plus, prin intermediul unei rețele de socializare, acesta l-ar fi șantajat pe proprietarul autoturismului cu suma de 2.000 de lei. Pe numele bănuitului s-a întocmit dosar penal.
CARAŞ-SEVERIN – Deşi sunt primii chemaţi atunci când au loc inundaţii, surpări de teren şi chiar accidente, pompierii cărăşeni luptă… cu ce au.
MĂURENI – Administraţia comunei păstrează contactul cu familiile, în majoritate tinere, plecate la muncă în străinătate. Mulţi se reîntorc, investind, construindu-şi sau reabilitându-şi casele, stimulându-i şi pe ceilalţi locuitori ai comunei să facă acelaşi lucru. Aleşii localităţii au pregătit deja noi locuri de case pentru tineri.
REȘIȚA – Trei reșițeni au fost reținuți, marți, 7 februarie, de polițiști, pentru braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept și contrabandă calificată. Oamenii legii au ridicat de la ei arma de vânătoare, cuțite, un mistreț și un iepure de câmp care fuseseră vânați, două sisteme de vedere pe timp de noapte și… autoturismul.
MĂURENI – Spune primarul Brian Filimon, la opt luni de la preluarea mandatului cucerit cu majoritatea covârşitoare de 75% din numărul voturilor.
ANINA – Membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii au demarat explorările subacvatice într-o nouă peșteră inundată, Peștera Activă din Ogașul Minișului situată la est de Crivina (Anina) la obârșia Văii Minișului.
REȘIȚA – Reșițenii au fost învinși și în campionat, după eliminarea din Cupa României.
REȘIȚA – Răzvan Pîrcălabu, președintele forului de specialitate, și marea campioană Camelia Potec au vorbit la superlativ despre organizarea CN de Lupte.
REȘIȚA – De la începutul acestui an, instituția are un nou director, Octavian Bârsanu.
CARAŞ-SEVERIN – De la începutul anului şi până în prezent, prin Secţia Pediatrie au trecute peste 360 de pacienţi, în condiţiile în care media pentru această perioadă este de cel mult 160.
