CARAȘ-SEVERIN – Numărul cazurilor care au ajuns zilele trecute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu a depășit cu mult o zi normală lucrătoare.

CARAȘ-SEVERIN – Numărul cazurilor care au ajuns zilele trecute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu a depășit cu mult o zi normală lucrătoare.
CARAȘ-SEVERIN – Membrii Asociației Speologice Exploratorii au continuat și zilele trecute activitățile specifice, pe Cheile Carașului. În urma acestei explorări, s-a descoperit faptul că o cavitate cartată în anul 2000 – Peștera Izvorul de la Nuci – are 200 m dezvoltare și -10 m denivelare. Au fost traversate trei sifoane, de către speologul-scafandru Radu Pușcaș. Peștera face parte din sistemul carstic Olenica – Peștera de Sub Cetate II. Foto: ASE
CARAŞ-SEVERIN – În ultimele 24 de ore, alţi şapte migranţi, cetăţeni din Libia, Siria şi Pakistan, au fost prinşi la scurt timp după ce au intrat în ţară trecând graniţa cu Serbia.
REȘIȚA – Primăria municipiului reședință de județ a efectuat și prezentat o analiză a potențialului acestuia în vederea stimulării dezvoltării economico – sociale locale. Analiza a fost efectuată în perioada noiembrie – decembrie 2016 și a fost prezentată succint într-o ședință a Comisiei de Dialog Social. Potrivit informării, zona de polarizare a municipiului Reșița cuprinde – în raza de o oră timp de navetism – aproximativ 324.000 de persoane, iar în raza de 1h 30 min – resursele demografice trec de 400.000 de persoane.
CARAȘ-SEVERIN – Elevii își pierd intenția de a accesa învățământul profesional.
CARANSEBEŞ – Miercuri, 19 aprilie, începând cu ora 16, în demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, va avea loc vernisajul de fotografie intitulat „Lumina Tradiției”
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puţin de 314 locuri de muncă sunt disponibile la angajatorii din judeţ. Şi dacă Reşiţa abia a strâns nouă locuri vacante, Băile Herculane au cu 220 mai multe, majoritatea fiind în domeniul HORECA, turismul punându-şi amprenta şi pe acest capitol. În Caransebeş sunt disponibile 62, la Bocşa sunt şapte, la Oraviţa – cinci, iar la Moldova Nouă – două.
CARANSEBEȘ – Așteptat cu nerăbdare de foști sau actuali elevi ai Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, Almanahul 2017, o carte de vizită a celui mai prestigios liceu din municipiu, a ieșit zilele trecute de la tipar. În cele câteva zeci de pagini ale ediției din acest an, a doua, sunt prezentate creații proprii ale elevilor despre diverse activități, interviuri cu personalități, cu profesori remarcabili sau cu foști elevi deveniți între timp studenți.
CARAȘ-SEVERIN – Direcția de Sănătate Publică a prezentat câteva date referitoare la supravegherea condițiilor de muncă din județ.
CARANSEBEȘ – Mii de caransebeșeni ortodocși au mers la bisericile din municipiu în noaptea de Înviere, pentru a lua Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim.