Caraş-Severin, Romania


CARAȘ-SEVERIN – Numărul cazurilor care au ajuns zilele trecute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu a depășit cu mult o zi normală lucrătoare.

Au fost 346 de prezentări la UPU, și am înregistrat și două nașteri – un băiețel de 3.900 de grame luni, 17 aprilie, și marți o fetiță de 3.260 de grame. Din fericire, nu am înregistrat niciun suicid, cum se întâmpla în alți ani, în schimb au fost mai multe agresiuni 13 la număr. Vorbim de o plagă împușcată și de una înjunghiată, iar restul contuzii și alte urme de bătălii. Nici cel împușcat și nici cel înjunghiat nu au necesitat internare“, ne-a declarat Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Din numărul total, 12 au fost pacienți cu gastro-enterocolite, colite, enteroviroze, reacții pancreatice. Șase cărășeni au ajuns la urgențe în stare de ebrietate, iar medicii au constatat două infarcturi miocardice și un deces în urma unui stop cardio-respirator. Media de peste 100 de prezentări pe zi s-a menținut, ca și cum n-ar fi fost sărbători. Anul acesta au predominat agresiunile, față de alți ani“, a adăugat Violeta Florea