CARAŞ-SEVERIN – Ludovic Orban a fost ales în urma voturilor exprimate în cadrul congresului desfășurat la București. El l-a învins pe Cristian Bușoi cu o diferență de peste 2.000 de voturi.
CARANSEBEȘ – Acesta este îndemnul primarului Felix Borcean adresat tinerilor din municipiu. Edilul s-a întâlnit zilele trecute cu o parte dintre aceștia, la festivitatea de decernare a diplomelor de cetățeni majori pentru adolescenții care au împlinit în ultimul trimestru vârsta de 18 ani.
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, primarul de la Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, cel al comunei Marga, Nicolae Beg, alți social-democrați cărășeni, dar și tatăl premierului, consilierul județean PSD, Nicolae Grindeanu, printre sutele de oameni care l-au așteptat pe acesta în fața sediului PSD Timiș.
CICLOVA ROMÂNĂ – Procurorii anticorupţie de la DNA Timişoara, ajutaţi de jandarmi, au percheziţionat primăria şi casa primarului Puiu Percea.
ADVERTORIAL. Vara aceasta poţi să munceşti într-un loc cunoscut în întreg Vestul ţării: Casa Baraj Văliug! PONTON Casa Baraj Văliug angajează bucătar şi ajutor de bucătar cu experienţă. Tel. 0731361322!
CARAŞ-SEVERIN – Finalul anului şcolar 2016-2017 a fost celebrat aşa cum se cuvine în Caraş-Severin, cu flori, medalii, diplome şi multe zâmbete. 44.000 de elevi şi preşcolari cărăşeni şi-au luat, vineri, rămas bun de la colegi şi profesori într-un cadru festiv plin de culoare.
CARAȘ-SEVERIN – Din Caraş-Severin participă o delegaţie formată din primari şi tineri social-democraţi, condusă de deputatul Luminiţa Jivan.
ROMÂNIA – Premierul joacă tare și pe rețelele de socializare. Pe pagina personală de Facebook, Sorin Grindeanu a postat vineri la prânz o fotografie sugestivă cu mesajul #dragneademisia, care a strâns peste 5 mii de aprecieri și 500 de comentarii în doar câteva zeci de minute.
REŞIŢA. Trecătorii de lângă Parcul Cărăşana au rămas consternaţi când în urmă cu câteva minute, un bărbat a căzut şi a murit. Potrivit echipajului Ambulanţei prezent la faţa locului, omul ar fi făcut accident cardio-vascular, cel mai probabil din cauza căldurii.
REȘIȚA – Leontin și Casian Doană au fost coechipieri în echipa de futsal a Universității „Eftimie Murgu” Reșița.
