Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2016

Browsing

BREBU – Aşa am putea descrie lucrările pe care Primăria Brebu le-a executat sau sunt în curs de execuţie cu fonduri din bugetul propriu. Recent s-au finalizat lucrările la drumul care face legătura cu Cornuţel, iar alimentarea cu apă la Apadia este aproape finalizată. Conform primarului Viorel Roşca, apa ar putea curge la robinetele din Apadia anul viitor. Primele probe la reţeaua aflată încă în execuţie ar putea avea loc în perioada următoare.

MARGA – Un grup de hoți a fost prins în flagrant cărând bunurile pe care tocmai le furaseră dintr-o locuință din comuna Marga. Cine i-a prins? Tocmai polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care au găsit asupra lor bunuri în valoare de 15.000 de lei. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

REȘIȚA – Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe strada Timișoarei din Reșița, în Triaj, în dimineața de sâmbătă, 12 noiembrie, în jurul orei 9.10.

CARANSEBEȘ – Municipalitatea încearcă, în această iarnă, să rezolve singură deszăpezirea străzilor, fără ajutorul unor firme de specialitate. Singurele utilaje care vor fi văzute pe străzile ce țin de Primărie, în cazul în care condițiile meteo vor impune această prezență, vor fi cele ale Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare din subordinea administrației locale.