REŞIŢA – Maria Gheorghiu și prietenii, o seară de folk și poezie într-un local din centrul Reșiței.

REŞIŢA – Maria Gheorghiu și prietenii, o seară de folk și poezie într-un local din centrul Reșiței.
REŞIŢA – Programul guvernamental pentru înnoirea parcului auto se încheie pe 30 septembrie.
REŞIŢA – Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, a obţinut o rectificare a bugetului pentru Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.
REŞIŢA – Biblioteca Municipală a obţinut, prin donaţii de la un ONG de peste ocean, 5.000 de cărţi, la care se vor adăuga, în perioada următoare, alte câteva sute.
GÎRNIC – În localitatea Padina Matei, sat aparţinător comunei Gîrnic, s-a încheiat recent asfaltarea unui tronson de jumătate de kilometru.
REŞIŢA – Distribuţia va fi întreruptă pe mai multe străzi, joi, 10 septembrie, între orele 9.00 şi 15.00.
REŞIŢA – Reşiţenii care îşi doresc să descopere o parte din frumuseţile Croaţiei, o pot face vizitând expoziţia de fotografie găzduită de Direcţia pentru Cultură.
REŞIŢA – La invitaţia preşedintelui PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, vineri, 11 septembrie 2015, o serie de membri marcanţi ai PSD, în frunte cu şeful formaţiunii politice, Liviu Dragnea, se vor afla în Caraş-Severin pentru a participa la conferinţa judeţeană de alegere a conducerii filialei cărăşene a partidului.
CARANSEBEŞ – Centrul de Reintegrare Comunitară de la Jupa ar putea găzdui primii locatari încă din această iarnă.
REŞIŢA – Controalele desfăşurate de RAR în trafic arată că numărul vehiculelor cu probleme tehnice a scăzut cu 3%.