REŞIŢA – Reşiţenii care îşi doresc să descopere o parte din frumuseţile Croaţiei, o pot face vizitând expoziţia de fotografie găzduită de Direcţia pentru Cultură.
Întors recent de pe coasta Dalmaţiei, reşiţeanul Erwin Josef Ţigla a adus cu el o parte frumuseţile şi istoria oraşului Split, al doilea ca mărime din Croaţia. Cum preşedintele Asociaţiei Caritative „Sfântul Vicenţiu de Paul“ din Europa de Est este cunoscut ca fiind un pasionat de fotografie, din colecţia acestuia nu putea lipsi nici oraşul – port de la malul Adriaticii, unde vechiul se îmbină cu modernul. Fotografiile realizate în Split au fost expuse miercuri publicului reşiţean, la galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
Astfel, pe simezele galeriei s-au regăsit poze din interiorul şi exteriorul renumitului palat Diocleţian, care atrage anul sute de mii de turişti, şi care, de altfel, este şi emblema oraşului. Cum aşezarea este încărcată de istorie, din galeria foto nu puteau lipsi imaginile cu templul lui Jupiter şi mausoleul lui Diocleţian, dar nici cele din piaţa veche, străjuită la un capăt de Poarta de Fier şi Turnul Ceasului.
„Este cunoscut faptul că organizez de mai mulţi ani expoziţii de fotografie. Nu sunt expoziţii artistice, pentru că nu mă consider un artist fotograf, ci mai mult un documentarist. Pentru că m-am aflat de curând într-un oraş superb, aşezat pe ţărmul mării Adriatice, la Split, mi-am dorit să le arăt şi celor de acasă frumuseţile acestor meleaguri. Vizita mea aici s-a datorat funcţiei pe care o deţin, cea de preşedinte al Asociaţiei Caritative «Sfântul Vicenţiu de Paul» din Europa de Est, prin prisma căreia particip la mai multe congrese, pe tot continetul şi nu numai“, a declarat Erwin Josef Ţigla.
În încheierea evenimentului, documentaristul a mai declarat că, la începutul lunii viitoare, va vernisa o nouă expoziţie de fotografie, despre care nu a dorit însă să facă mai multe precizări.
Evenimentul de miercuri a fost organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, în colaborare cu Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“.