REŞIŢA – Anunţate cu surle şi trâmbiţe încă din toamna anului trecut, alegerile pentru înfiinţarea noilor Camere judeţene agricole nu au mai avut loc nici până azi, deşi, potrivit unui ordin mai vechi al ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, problema ar fi trebuit rezolvată până în primăvara acestui an. Alegerile vor avea totuşi loc până la finele anului.
ANINA – Furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 17 iulie, între orele 10.00 şi 14.00, în oraşul Anina, pentru executarea unor lucrări de branşare la noua conductă. Vor fi afectaţi cei care locuiesc pe străzile Teilor şi Mihai Eminescu.
REŞIŢA – Moment festiv pentru profesorul şi omul de radio Nicolae Magiar, care şi-a mai lansat o carte.
REŞIŢA – Săptămâna aceasta, Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a dat startul înscrierilor pentru admitere. Tinerii interesaţi îşi pot depune actele în fiecare zi, până marţi, 23 iulie, între orele 9.00 şi 16.00, la etajul I al forului.
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Educaţiei Naţionale a realizat prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a, care şi-au exprimat opţiunile.
REŞIŢA – Competiţia, denumită „vânătoarea de vulpi”, a cuprins două întreceri, 144 Mhz şi 3,5 Mhz.
CARAŞ-SEVERIN – În prima jumătate a acestui an, echipajele SMURD din cadrul ISU „Semenic” au intervenit la 513 situaţii de urgenţă.
REŞIŢA – După mai bine de şapte ani în care au testat litoralurile din Grecia, Turcia sau Bulgaria, ba chiar destinaţii mai exotice din ţări cu nume dificile de pronunţat, cărăşenii şi alţi cetăţeni din Vest au decis să mai dea o şansă turismului intern. Atât pe site-urile de profil, cât şi la agenţiile de turism, sunt solicitări pentru pensiuni cu specific rustic dar şi pentru litoralul românesc al Mării Negre.
REŞIŢA – În această sâmbătă, Bamboo Outdoor Văliug te aşteaptă cu invitaţi de calitate, printre ei numărându-se Rosario Internullo, unul din cei mai în vogă DJ ai momentului, alături de DJ Kool, rezident în Kudos Beach Mamaia, şi DJ Adrian Nunez.
CARAŞ-SEVERIN – Cea mai mare medie de admitere la liceu în Caraş-Severin este 9,97 (trei elevi), iar cea mai mică – 3,57 (un elev).