Caraş-Severin, Romania
Arhivă

ianuarie 2013

Browsing

BOZOVICI – Iasmina Străin, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu“ din Bozovici, este pasionată de cântecul bănățean. Mândra fată din Almăj consideră că merită să faci sacrificii pentru ceea ce iubești și să pui suflet în ceea ce faci.

REŞIŢA – După o pauză de aproape o lună, handbalistele de la Universitatea Reşiţa încep în forţă anul 2013. Chiar de la reunirea lotului, programată pentru luni, 7 ianuarie, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu vor pleca în cantonament, în staţiunea Băile Herculane.

REŞIŢA – În primele zile ale lui 2013, oficialii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin au stabilit câteva măsuri necesare, în perspectiva reluării competiţiilor pe care le girează. Drept urmare, le reaminteşte membrilor afiliaţi, că în conformitate cu prevederile art. 11, alin 1, 2 şi 3 din statutul AJF, aveau obligaţia să-şi adapteze propriile statute, până la data scadentă de 31 decembrie 2012, conform cerinţelor forului judeţean de fotbal, prezentate în paragrafele mai sus amintite.

REŞIŢA – Programată iniţial pentru perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, sesiunea pentru depunerea proiectelor pe Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“ se prelungeşte până în data de 1 februarie, a anunţat Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

REŞIŢA – Patru amenzi pentru munca fără forme legale, în valoare totală de 40.000 de lei, şi alte patru, în sumă de 9.500 de lei, pentru abateri privind nerespectarea legislaţiei în domeniul muncii, au fost aplicate, în perioada 22 noiembrie – 31 decembrie 2012, de către angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraş-Severin.

REŞIŢA – Aşa cum s-a încheiat anul trecut a început şi 2013, în ceea ce priveşte situaţia joburilor disponibile pe întreg judeţul. Şi asta e un fel de-a spune, pentru că toate cele cinci locuri vacante se regăsesc în municipiul Caransebeş, doritorii trebuind să prezinte la interviu o diplomă în domeniul în care doresc să activeze.

De fiecare dată când o personalitate pleacă dintre noi, obştea se calcă în picioare să-i sfâşie cadavrul. Prostimea, în timp ce-şi şterge lacrimile de crocodil, salivează aşteptând detaliile picante pe care să le analizeze şi să le disece la o bârfă cinstită. Scandalurile conjugale, ultimele cuvinte, copiii din flori care descoperă cine le sunt părinţii adevăraţi doar când aceştia mor şi aleargă cu limba scoasă după „recunoaştere“ (şi o halcă sănătoasă din moştenire).