REŞIŢA – Între turism şi alimentaţie publică, mai mulţi conjudeţeni au ales să deschidă baruri.
REŞIŢA – Pe teritoriul judeţului au fost semnalate, la sfârşitul săptămânii trecute o serie de incendii la vegetaţie uscată pentru localizarea şi lichidarea cărora au fost solicitate forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Semenic“.
REŞIŢA – Pentru această săptămână se păstrează numărul de joburi oferit de agenţii economici în săptămâna precedentă. De data aceasta, cele mai multe (cinci) sunt rezervate celor ce doresc să muncească în zona staţiunii Băile Herculane, iar celelalte două sunt pentru Reşiţa.
REŞIŢA – Un număr impresionant de forţe de ordine sunt implicate pentru buna desfăşurare a procesului de scrutin pentru demiterea preşedintelui din data de 29 iulie. Pe lângă paza secţiilor de votare, aceştia vor asigura şi ordinea şi liniştea publică pe parcursul desfăşurării referendumului.
REŞIŢA – Cu siguranţă vi-a atras atenţia ori de câte ori aţi trecut pe lângă ea, şi v-aţi întrebat de ce autorităţile locale nu iau nici o măsură în acest sens. Aflată într-o avansată stare de degradare, casa cu nr. 19, de pe str. Zimbrului din Reşiţa, este un adevărat pericol pentru cetăţenii care circulă în zonă.
REŞIŢA – Cel puţin asta susţinea, la ultima şedinţă, preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.
REŞIŢA – O nouă „săptămână de aventură“ s-a încheiat zilele trecute la poalele Muntelui Mic.
CARANSEBEŞ- Ministrul Dezvoltării Regionale a anunţat că cererea de finanţare pentru spitalul din Caransebeş a fost acceptată.
REŞIŢA – În cadrul strategiei pe termen lung pe care şi-au propus-o oficialii C.S. Municipal Şcolar, pe lângă latura investiţională, un obiectiv important îl reprezintă reorganizarea Centrului de Copii şi Juniori al clubului. Iar primul pas s-a făcut deja, prin nominalizarea profesorului Andrade Bichescu, în funcţia de coordonator.
REŞIŢA – Cei mai tineri dintre iubitorii şahului din Reşiţa au punctat la două competiţii regionale.
