REŞIŢA – Până în prezent, la Casa de Pensii Caraş-Severin s-au depus 2.150 de cereri pentru bilete de tratament.
REŞIŢA – Municipalitatea a încheiat în acest sens o nouă convenţie-cadru cu instituţia universitară reşiţeană.
REŞIŢA – Zilele trecute, municipiul de pe Bârzava a găzduit cea de-a XXV-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică „Traian Lalescu“, la care au participat cinci elevi clasaţi la etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Matematică, din clasele V-XII, din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad.
BERZOVIA – Primarul din Berzovia spune că banii de la UE sunt buni, dar drumul până la ei e lung.
REŞIŢA – Până la finalizarea lucrărilor ISPA, reşiţenii mai au de trecut prin câteva opriri de apă. Astfel, apa va fi oprită în 31 martie, între orele 9.00 şi 24.00, în zona centrală a municipiului.
REŞIŢA – Agricultorii vor putea sta de vorbă cu ministrul Agriculturii, duminică, la târgul de la Răcăşdia.
CARANSEBEŞ – În data de 29 martie, în jurul orei 15.30, poliţişti din municipiul de pe Timiş şi Sebeş au depistat un urmărit internaţional pe raza localităţii.
REŞIŢA – Joi seară – „Miss University Eftimie Murgu“ în Club Bambbo Studio One din municipiu. Potrivit organizatorilor, primele trei locuri vor fi premiate, iar studenţii prezenţi în club beneficiază de oferte speciale la bar.
În ediţia de joi, Jurnal de Caraș-Severin vă prezintă o serie de reţete gustoase de post și nu numai. De la aperitive, fripturi și dulciuri, cu ajutorul acestor reţete vă veţi impresiona atât musafirii cât și membrii familiei.
REŞIŢA – Peste 20 de jandarmi cărăşeni vor fi prezenţi la partida de handbal dintre UCM HC Caraş-Severin şi Vardar Skopje pentru a asigura ordinea publică.
