Caraş-Severin, Romania

Sâmbătă, 2 aprilie, începand cu ora 13, la Sala Polivalentă din Reşiţa se va desfăşura meciul de handbal masculin dintre echipele UCM HC Caraş-Severin şi Vardar Skopje, din cadrul Cupei Cupelor, ediţia 2010 – 2011.

Peste 20 de jandarmi cărăşeni vor fi prezenţi la acest meci, acţionând pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona imediată şi apropiată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului sportiv, a protecţiei spectatorilor pe traseele de sosire/plecare ale acestora din zona îndepărtată până la intrarea în arena sportivă, înainte şi după terminarea jocului sportiv, precum şi pentru restabilirea ordinii publice în cazul unor tulburări pe traseele de sosire/ plecare, în zona apropiată, imediată, precum şi în interiorul arenei sportive.

Organizatorul a comunicat Jandarmeriei următoarele date: accesul se va face numai pe baza de bilete şi invitaţii, dispozitivul de control-acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor este asigurat de agenţi ai unei societăţi private de securitate, iar accesul publicului în sală va fi permis începând cu ora 12.

Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă, să introducă în sală băuturi alcoolice, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la actiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.

De asemenea, afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminari de orice fel şi la violenţă publică este interzisă de lege şi sancţionată drastic de organismele de specialitate.
Jandarmeria adresează rugămintea către toţi spectatorii de a manifesta spirit de fair-play şi respect pentru prevederile legilor în vigoare, reamintind că nu va fi tolerată nicio manifestare care încalcă ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor sau prevederile legislative cu privire la modul de comportare civilizată în stadioane, în caz contrar urmând a fi aplicate ferm măsurile legale, atât în stadion, cât şi în afara acestuia.