Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2011

Browsing

REŞIŢA – O copie a vestitei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Portăriţa“, adusă tocmai de la mănăstirea Iviron, de pe Muntele Athos din Grecia, a fost pusă spre închinare la Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“. Cu această ocazie, în fiecare seară, începând cu ora 18.00, în cadrul lăcaşului de cult, se va săvârşi slujba numită „Paraclisul Maicii Domnului“.

MOLDOVA NOUĂ – Oraşul ar putea redeveni, în scurt timp, centrul socio-economic din Clisura Dunării, asta după ce un parteneriat public-privat a ajuns să fie, în doar două luni, şansa la un viitor stabil pentru 450 de locuitori ai acestei urbe.

REŞIŢA – Asta este concluzia pe care a tras-o primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, într-o conferinţă de presă. Luni, 1 august, a avut loc cea de-a patra licitaţie pentru ultimul tronson de drum pentru care municipalitatea avea pregătit un proiect de reabilitare şi modernizare, fiind vorba despre porţiunea cuprinsă între Centrul civic şi Minda, cuprinzând inclusiv amenajarea de parcări, dar excluzând linia de tramvai, după cum a precizat Mihai Stepanescu.

REŞIŢA – Candidaţii USL la primăriile marilor oraşe şi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene deţinute deja de PDL nu reuşesc să câştige în faţa candidaţilor PDL-UNPR, deşi Uniunea are peste 50% la votul politic în aproape toate judeţele, conform sondajelor realizate de PSD luna trecută.

REŞIŢA – În ultimii doi ani, Alina Vuc, legitimată la C.S. Municipal Reşiţa, a confirmat şi pe plan internaţional că este o luptătoare de mare perspectivă. După ce în 2010 a cucerit medalia de bronz (categoria 48 kg) la Campionatele Europene de lupte pentru cadeţi, de la Zrenjanin (Serbia), eleva antrenorului Nicolae Constantin a reuşit să urce pe podiumul de premiere şi la recentele Campionate Mondiale de lupte juniori, de la Bucureşti, fiind singura sportivă medaliată din delegaţia României.

REŞIŢA – Cei care vor să petreacă vacanţele sau concediile trebuie să ştie termeni de specialitate. În ultima vreme, cărăşenii care doresc să-şi petreacă vacanţele peste graniţele ţării au fost nevoiţi să se adapteze la jargonul agenţilor de turism care folosesc tot mai mulţi termeni proveniţi din limba engleză şi care conţin mai multe informaţii decât simpla traducere.

REŞIŢA – Matyaş Rafael Piter, un tânăr licean de la „Construcţii-Montaj“ (în clasa a XI-a), a făcut o scurtă vizită redacţiei Jurnal de Caraş-Severin, pentru a face un apel scris reşiţenilor.