Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea urmează să-şi mute chiriaşii din zonele centrale, pentru a scoate mai mulţi bani din chirii.

Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a făcut publică intenţia municipalităţii de a prelua diferite amplasamente de la cele două mari uzine reşiţene. Urmează ca zilele următoare să aibă loc o serie de întrevederi cu conducerile celor două societăţi pentru punerea în practică a acestei intenţii.

„Intenţionăm să preluăm diverse obiective de la TMK şi de la UCMR, spune edilul. De la TMK vom prelua strada Canalului, Fabrica de Şamotă şi Fierul Vechi (zona din stânga, de la intrare în cartierul Lend – n.r.), iar de la UCMR – strada Mierlei şi un teren de pe Valea Ţerovei. În discuţie cu cei de la UCMR avem şi Grădiniţa PP7, pentru că în actualele condiţii de creştere sau stagnare economică, nu este firesc să plătim aceeaşi chirie stabilită la nivelul anului 2008. Este vorba despre 7.800 de lei lunar, fără TVA“.

Primarul n-a precizat ce va face cu unele dintre aceste obiective, însă şi-a arătat intenţia de a mai scoate un ban pentru visteria municipiului prin închirierea diverselor spaţii pe care le deţine autoritatea locală, fiind adus în discuţie Blocul 800. Cât mai aparţine primăriei?

„Am preluat de la alţii doar 35% din Blocul 800, iar situaţia este similară şi la Blocul Fetelor, cu multe spaţii având destinaţia de locuinţe sociale. Şi acei locatari sunt cetăţeni ai Reşiţei, dar trebuie mutaţi! Majoritatea chiriilor sunt mai mult simbolice, deşi imobilele sunt situate central“.

În plus, potrivit primarului, reabilitarea de la Blocul 800 s-a făcut cu sprijinul celorlalţi proprietari de spaţii: „Am pus uşi moderne, calea de acces este modernă. Dar s-a realizat ceva. Se are în vedere inclusiv reabilitarea termică. Deocamdată s-a mers doar pe partea estetică, într-o primă fază, urmând ca în a doua fază să fie luată în calcul şi cea termică“.

Ţinând cont de faptul că există şi societăţi comerciale care deţin în proprietate spaţii la Blocul 800, primarul a ţinut să precizeze că şi aceştia au contribuit, proporţional cu cota pe care o au, la realizarea lucrărilor de reabilitare estetică. Însă, la faţa locului, se poate vedea că acestea au cuprins doar o mică parte a faţadei principale, în zona de la intrare, unde a fost pusă gresie – care după spusele primarului va pune ceva probleme trecătorilor iarna sau când e udă – şi montate balustrade. Din nefericire, tencuiala care îmbracă zona a pocnit, iar mucegaiul şi-a făcut deja apariţia…

Antoniu Mocanu