REŞIŢA – Şoferii reşiţeni vor scoate bani din buzunar pentru parcări, dar şi pentru recuperarea maşinilor parcate neregulamentar.
REŞIŢA – Luni, în jurul orei 14, un TIR s-a răsturnat pe drumul dintre Reşiţa şi Bocşa. Din primele cercetări se pare că şoferul nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă şi a ieşit de pe carosabil.
REŞIŢA – După calificarea în faza următoare a Challenge Cup, în urma celor două victorii cu Spartak Varna, din turul trei, handbaliştii revin în campionatul intern. Miercuri, cu începere de la ora 19.30, HC Caras-Severin are programată, în Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, partida restantă, din etapa a X-a, de sâmbătă, 4 decembrie a.c., cu Pandurii Lignitul Tg. Jiu.
REŞIŢA – La sfârşitul săptămânii trecute şi-au dat întâlnirea la Giarmata Vii 117 jucători de şah, în cadrul a trei turnee, pentru copii de opt ani, 12 ani şi seniori, inclusiv copii şi juniori peste 12 ani, din Timişoara, Craiova, Rm. Vâlcea, Reşiţa şi clubul gazdă. Toate au fost dotate cu trofeele „Cupa 1 Decembrie“ şi „Cupa Moş Nicolae“. În întreceri au fost angrenaţi şi cinci reşiţeni, pregătiţi de Valeriu Grozav şi Mihai Bolintiş.
REŞIŢA – Săptămâna trecută, în Sala Polivalentă s-au desfăşurat nu mai puţin de trei turnee de şah.
REŞIŢA – În cadrul proiectului „Educaţie şi voluntariat“, sute de elevi au format pe terenul de sport al Liceului Teoretic „Mircea Eliade“ din Reşiţa un tricolor şi o fundiţă menite să marcheze atât Ziua Naţională a României, cât şi Ziua mondială de luptă împotriva SIDA. Manifestările din cadrul acestui proiect vor continua până în data de 11 decembrie.
REŞIŢA – Reprezentanta voluntarilor reşiţeni la Gală va fi Florina Bobar, vicepreşedinte şi coordonator de voluntari.
REŞIŢA – Luni, 5 decembrie, poliţiştii au reţinut trei bărbaţi aşteptaţi să intre pe porţile închisorii.
REŞIŢA – Moş Nicolae a poposit, în seara de 5 decembrie, şi la sediul PSD Caraş-Severin, pentru copiii din grupa mică a Grădiniţei PN 9 din Reşiţa.
