REŞIŢA – Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a găzduit joi, 10 noiembrie, o nouă ediţie a Târgului de Voluntariat, eveniment organizat de către Liga Studenţilor şi Asociaţia Grupurilor Locale de Tineret, prin Grupul Local de Tineret Arcus Reşiţa.
REŞIŢA – Primăria şi Consiliul Local Oraviţa, Casa de Cultură „Mihai Eminescu“ Oraviţa şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin organizează, în zilele de 17-18 noiembrie, festivalul-concurs de muzică populară „George Motoia Craiu“.
REŞIŢA – Deşi reşiţenii cheltuiesc mai mulţi bani pe mâncare, consumă mai puţin decât în anii trecuţi.
REŞIŢA – AquaCaraş va sista furnizarea apei potabile în întreg municipiul Reşiţa, la solicitarea Strabag AG, care a realizat lucrările de reabilitare şi modernizare a staţiei de tratare a apei, în data de 14 noiembrie, între orele 8.00 şi 19.00.
REȘIȚA – Echipa masculină de handbal HC Caraș-Severin a întâlnit joi, în Sala Polivalentă, pe C.S.M. Satu Mare, într-o partidă contând din etapa a VIII-a a Ligii Naționale. Confruntarea se anunța a fi una destul de grea, fiindcă și formația vizitatoare este în criză de puncte.
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană anunţă deschiderea perioadei de depunere a actelor necesare completării documentelor pentru repartizarea locuinţelor sociale pentru tineri, din fondul locativ de stat, în vederea stabilirii priorităţilor pe anul 2012.
REŞIŢA – Un reşiţean a fost sancţionat contravenţional zilele trecute, de către Poliţia Locală, pentru nerespectarea măsurilor pentru modernizarea şi asfaltarea şoselelor şi trotuarelor din municipiu, după ce a mutat un indicator de semnalizare rutieră pus în faţa unei zone proaspăt asfaltate, trecând cu maşina peste materialul care tocmai fusese turnat, pe Bulevardul Muncii din Reşiţa.
REŞIŢA – Volumul cu acest nume, însoţit şi de un suport electronic realizat de un grup de autori coordonat de avocatul drd. Alina Gorghiu, lector universitar, a fost lansat vineri, 11 noiembrie, la Tribunalul Caraş-Severin. Procedura tratată are însă un rol deosebit în asigurarea celerităţii şi acceptării soluţiei pronunţate.
REŞIŢA – Vineri, 11 noiembrie, ambasadorul Croaţiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Andrea Gustovic Ercegovac, a efectuat o vizită la Reşiţa.
REŞIŢA – Recunoscut pentru rezultatele foarte bune înregistrate la nivel de handbal masculin, Liceul „Traian Vuia“ s-a remarcat, la finele săptămânii trecute, şi în sportul rege, câştigând etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, pentru liceeni.
