REŞIŢA – Cu prilejul Zilei Europei, luni, 9 mai, Liecul Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din municipiul nostru desfăşoară proiectul „Europa celor 27“.
REŞIŢA – Vineri, în Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Păuţa“ din municipiu a avut loc a IV-a ediţie a festivalului concurs de folclor „Drag mi-i graiul bănăţan“.
REŞIŢA – Printre ultimele activităţi s-au numărat dezbaterile cu diriginţii, care vor disemina informaţiile la clasă.
REŞIŢA – Cinematograful „Dacia“ din municipiu a găzduit ieri, concursul regional „Împreună pentru viitor“, organizat de Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale Caraş-Severin, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Reşiţa.
REŞIŢA – Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa le-a vorbit studenţilor reşiţeni despre o mare şansă pe care o pot avea, obţinând o bursă în străinătate, prin intermediul celor 20 de parteneri pe care-i are forul educaţional superior, prin programul Erasmus.
REŞIŢA – Aceasta este concluzia la care s-a ajuns după ce s-a prezentat în Colegiul Prefectural activitatea ANPRM Caransebeş.
REŞIŢA – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic a fost sesizat în seara de 6 mai, în jurul orei 19.00, cu privire la un posibil incendiu izbucnit la subsolul clădirii, în zona grupului sanitar.
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa a pierdut meciul din etapa a 25-a a Ligii Naţionale, 19-31, în deplasare la Handbal Club Zalău. În urma acestui rezultat, handbalistele pregătite de Florin Pera şi Liviu Viaşu au retrogradat în Divizia A, nemaiavând nici o şansă de menţinere în primul eşalon.
REŞIŢA – Timp de trei zile municipiul de pe Bârzava a găzduit un seminar internaţional de karate, cu participarea a peste 60 de sportivi din Arad, Timişoara, Oradea, Carei, Reşiţa, la care s-au adăugat componenţii Lotului de Karate al Italiei, din care face parte şi reşiţeanul Viorel Paulyuk.
CARANSEBEŞ – Chiar dacă primul atac a aparţinut gazdelor, prin şutul lui Păvălan din start, „rosso-nerii“ aveau să deschidă rapid scorul. În minutul 7, Cristian Mihalcea preia dintre fundaşii adverşi, venind dintr-o poziţie suspectă de ofsaid şi-l învinge pe Vulpescu la colţul scurt.
