REŞIŢA – În urmă cu 15 ani, la Reşiţa, în cadrul Grupului Şcolar Metalurgic (actualul Colegiu Tehnic), au fost scrise, pentru prima dată, pe tablele unei clase, subiecte de religie pentru admiterea la liceu. În acest fel a luat fiinţă Liceul Teologic Baptist, care a început să funcţioneze ca instituţie de sine stătătoare din anul 2001.
REŞIŢA – Din aprilie şi până la sfârşitul lunii mai, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin (DSVSA) derulează, în judeţ, campania privind depistarea anemiei infecţioase ecvine, boală care apare la cabaline.
REŞIŢA – Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare, din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 8 Reşiţa, a găzduit în cursul acestei săptămâni, un modul de formare în cadrul Proiectului „Violenţa – factor de instabilitate emoţională“.
MOLDOVA NOUĂ – Un număr de 40 de locuri de muncă sunt disponibile pentru cei 402 şomeri înscrişi în evidenţe.
REŞIŢA – Nu ştim câţi dintre locuitorii acestui judeţ îşi vor face bagajele pentru vacanţă în acest an, dar un lucru este sigur: tour-operatorii şi-au pregătit pachetele turistice pentru sezonul estival şi, spun ei, cu preţuri pentru toate buzunarele.
REŞIŢA – „Trebuie să vă daţi seama ce vreţi de la viaţă şi să cereţi mereu acel lucru“. Acesta a fost sfatul pe care l-a oferit studenţilor Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, Claudia Andriţoi, decan de an la Administraţie publică.
Joi seara, în jurul orei 19, în localitatea Iaz a avut loc un accident soldat cu decesul unei persoane.
NAIDĂŞ – Poliţiştii de frontieră cărăşeni au efectuat o descindere în urma căreia o persoană a fost reţinută.
Lotusul subtropical din Bihor, unicat în lume.
Premierul rus Vadimir Putin a participat la lansarea noii Lada Granta, care însă, ca o adevărată maşină rusească, a refuzat să pornească!
