REŞIŢA – Echipa de handbal juniori I a Liceului „Traian Vuia“ a revenit din stagiul de la Băile 1 Mai.
REŞIŢA – Un contract de finanţare în valoare de peste 494 de mii de lei a fost semnat între UCM Turnate şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, dintre care 311,6 mii lei sunt fonduri nerambursabile.
ORADEA – APDRP a prelungit termenele de finalizare pentru proiectele finanţate prin Sapard. Proiectele SAPARD aflate în întârziere vor putea fi finalizate până la sfârşitul anului.
REŞIŢA – Apostol: „Actorii sociali ai judeţului se întâlnesc doar pentru a raporta că au discutat…“
REŞIŢA – Serviciul Salvamont Caraş-Severin a avut de lucru în acest sezon. Cu cei opt salvamontişti angajaţi şi 22 de voluntari, dintre care şapte aspiranţi, Salvamont Caraş-Severin a reuşit să intervină în 39 de cazuri de accidente montane.
CARANSEBEŞ – Monumentul Unităţii Creştine nu va mai fi amplasat între cele două biserici din centrul oraşului.
REŞIŢA – Primarul Mihai Stepanescu a depus la Tribunal o acţiune în contencios administrativ împotriva CL.
ARAD – Inspectorii OJPC Arad au aplicat amenzi în valoare de 6050 de lei patronilor de localuri care nu respectă prevederile legii cu privire la combaterea fumatului.
Odată bătută palma între HC, CSŞ „Avram Iancu” şi LPS Arad,Adi Dreghici s-a apucat de treabă la cârma echipei masculine de handbal a Aradului.
Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată, marţi, pe Adrian Năstase, în dosarul “Trofeul calităţii în construcţii”, fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
