Caraş-Severin, Romania

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat procedurile de prelungire prin acte adiţionale la contract ale termenelor de finalizare pentru proiectele finanţate prin Programul SAPARD care nu au fost încă finalizate la sfârşitul anului 2008.

Această decizie a fost luată în baza notificării oficiale venite din partea Comisiei Europene, prin care se comunică prelungirea Acordului Anual de Finanţare aferent anului 2006, până la sfârşitul anului 2009.

Proiecte

În judeţul Bihor vor beneficia de prelungirea termenului de execuţie zece proiecte. „Marea majoritate sunt aproape de finalizare. Valoarea însumată a celor zece proiecte se ridică la 5 milioane de euro”, a precizat Florian Vesa, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Bihor. Şase din cele zece proiecte sunt pe măsura 3.4, respectiv înfiinţarea de pensiuni, un proiect pe măsura 3.5 – „Drum forestier la Pietroasa”, şi trei proiecte pe măsura 2.1 – „Infrastructură”.

La nivelul întregii ţări vor beneficia de prelungirea termenului de execuţie peste 400 de proiecte, cererea de rambursare a cheltuielilor putând fi depusă până la sfârşitul lunii septembrie 2009. De asemenea, sumele care trebuie plătite beneficiarilor se ridică la aproximativ 90 milioane de euro.

În cadrul Programului SAPARD au fost depuse 6.567 proiecte cu o valoare publică de 1.985,35 milioane de euro. Din acestea au fost încheiate 4.549 contracte de finanţare cu o valoare publică de 1.410,99 milioane euro, reprezentând 92,74% din alocările totale ale Programului.

Până în prezent, în cadrul Programului SAPARD au fost efectuate plăţi în valoare de 1.278,74 milioane euro, reprezentând 84,05% din alocările totale ale Programului.

Cele mai multe proiecte din Bihor sunt pentru înfiinţarea de pensiuni.