Grupul italian Fiat va prelua 35% din acţiunile Chrysler, în baza unui acord încheiat, marţi, cu compania americană şi acţionarul majoritar al acesteia, Cerberus Capital Management, prin care Fiat va oferi acces la tehnologie, canale de distribuţie şi servicii de management.
Un român fără domiciliu stabil în Marea Britanie a recunoscut în faţa instanţei că a violat o britanică într-o gară, pentru că vroia să ajungă la închisoare, unde ar fi primit mâncare, adăpost şi ar fi învăţat limba engleză, informează Yorkshire Evening Post.
Noul ministru al Administraţiei şi Internelor Liviu Dragnea va depune jurământul astăzi, de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Dragnea la Interne.
ORADEA - Nu numai fotbaliştii se află în plină perioadă de pregătire, ci şi arbitrii. Deocamdată pe plan local, iar pe la mijlocul lunii următoare (13-21 februarie) cei din lotul A şi o parte din lotul B se vor muta în însorita Antalya, devenit loc tradiţional de cantonament pentru arbitrii români.
Cadrele medicale din sindicatele clinicii studenţeşti, a spitalului de copii şi a cabinetelor şcolare au strâns marţi semnături, pentru a atrage atenţia Ministerului Sănătăţii că nu şi-au primit salariile. Video ![]()
Sindicaliştii din învăţământ au avut, marţi dimineaţă, o nouă întâlnire cu Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în cadrul căreia s-au reluat discuţiile privind măririle salariale cerute de profesori. Din păcate, întâlnirea nu a prea adus nimic nou, iar dascălii aşteaptă finalizarea proiectului de buget.
Arad - Aleşii municipali vor fi chemaţi să voteze includerea în anexa privind impozitele şi taxele locale a nu mai puţin de 30 de străzi.
REŞIŢA – Atleţii se pregătesc pentru accederea pe podium la Campionatele Naţionale de marş pe timp de iarnă.
REŞIŢA – Anul 2008 este considerat cel mai bun din istoria secţiei de profil a C.S. Muncitorul Reşiţa.
