REȘIȚA – … să cereți puterea de a înțelege că suntem firavi, indiferent de măşti şi de ani, că viaţa netrăită din noi doare sfâşietor. Să cereți să vă fie dor de acele cărări ale copilăriei care v-au modelat sufletele!
Dacă avem linişte căutăm nebunie, dacă avem confort vrem ceva mai mult, dacă avem o casă cochetă ne trebuie una mai mare, dacă avem un loc de muncă liniştit căutăm mai mulţi bani, iar când găsim unul cu bani mulţi ne dorim linişte şi timp. O parte a noastră caută singurătatea, o alta oamenii. Nici noi nu ne mai înţelegem dorinţa asta de a avea, de a deţine, de a poseda. Toţi ne ambiţionăm să facem, să dregem. Până la un moment dat, acela în care realizăm că avem biletul la clasa I pe care ni l-am dorit, dar habar nu avem unde merge trenul sau de ce merge acolo. Ajungem ca nişte călători obosiţi să mai coboare şi să urce staţii ale provocărilor. Iar cel mai trist este atunci când pui în balanţă obiectivele realizate şi bucuria sufletească, iar ultima este uşoară precum un fulg. Degeaba ai lucruri mari dacă în căutarea ta eviţi bucuria produsă de lucrurile mărunte. Problemele noastre ni se par mari pentru că avem universuri mici, pentru că ignorăm detaliile care ne-ar ajuta să vedem altfel întregul.
Dacă cereți ceva în decembrie să cereți liniște și ocazii de a vedea că bunătatea încă există. E atât de frumos să vedem cât de mari sunt picăturile de bine, iar zâmbetele sunt cadouri neprețuite. De fapt, zâmbetul este singura curbă care îşi atinge ţinta drept. Mulţi realizăm că este imposibil să trăim într-o lume în care domneşte întunericul sufletesc, ignoranţa şi tristeţea, dar în decembrie îmi amintesc că este bine să cred în oameni și cel mai bine e să cred în omenia lor. În decembrie, ne amintim cel mai mult cât de preţioasă este omenia.
Dacă cereți ceva în decembrie să cereți clipe frumoase, îmbrățișări strânse, ochi care se luminează când vă văd, cadouri ce nu sunt cumpărate din magazine. Pentru că decembrie este luna care ne arată încă o dată că jocul cu timpul nu va fi câştigat niciodată de noi. Îl purtăm ca pe o brăţară la încheietura mâinii, iar acum în decembrie putem număra pereţii goi de care l-am agăţat în cursul anului. Ne putem număra paşii rătăciţi, privirile pierdute, amintirile de care ne este dor şi visele înşelate. Dar putem cântări şi realizările care ne-au făcut să creştem în proprii ochii, putem număra mâinile întinse altora şi zâmbetele desenate pe alte chipuri.
Este decembrie. Dincolo de probleme, apăsări, nemulţumiri, lucruri care trebuie să recunoaştem că depăşesc bucuriile, în decembrie caut mai multe momente de linişte în lumea mea. Şi sunt clipe în care îmi doresc un singur lucru: să ningă cu fulgi imenşi, al căror dans să pară un spectacol fascinant de balet pe scena lumii. Îmi place decembrie pentru că visele sunt calde, iar viaţa se observă mai mult: în priviri, în clipe, în oameni…
JCS-Nina Curița
