Curtea de Apel dă frâu liber concedierilor din Consiliul Judeţean - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Rămân pierdute timpul, nervii şi câteva milioane de lei ca salarii, nejustificate, care totuşi au fost plătite unor oameni care mai mult au încurcat decât au muncit, spune preşedintele Romeo Dunca!

Suspendată prin decizie a Tribunalului Caraș-Severin, procedura de reorganizare a aparatului de specialitate al Consiliul Județean Caraș-Severin se va relua în urma sentinței definitive a Curții de Apel Timișoara pronunțată vineri, 7 mai 2021, prin care a fost casată hotărârea instanței de fond.

„Vestea privind deblocarea noii organigrame a Consiliului Județean Caraș-Severin nu poate decât să mă bucure pentru că, în sfârşit, de la jumătatea lunii iunie, lucrurile vor putea să funcţioneze şi mai bine cu o nouă structură. Este extrem de important ca echipa care coordonează proiectele judeţului să fie cât mai omogenă, astfel devenind mult mai eficientă“, a declarat administratorul public al județului, Tinu Vidaicu.

În 27 noiembrie 2020 a fost aprobată Hotărârea Consiliul Județean Caraș-Severin nr. 204 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliul Județean Caraș-Severin, aprobarea organigramei, a statelor de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare. Prin Sentinţa Civilă a Tribunalului Caraș-Severin nr. 22/22.01.2021 s-a dispus suspendarea HCJ nr. 204 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ. Consiliul Județean Caraș-Severin formulează recurs, iar prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 350/2021 s-a admis recursul şi s-a casat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin, respingând în întregime cererea angajaților instituției județene care au solicitat suspendarea hotărârii.

„În scurt timp vom putea începe lucrul în formula nouă, atât la DDJ cât şi în corpul administrativ. Rămân pierdute timpul, nervii şi câteva milioane de lei ca salarii, nejustificate după parerea mea, care totuşi au fost plătite unor oameni care mai mult au încurcat decât au muncit. Dacă luăm un număr de 60 de persoane vizate de această schimbare şi punem o medie de 7000 lei/lună salariu brut x cu 7 luni = 3.000.000 lei, care pot spune că au fost risipiți de coaliția din opoziție care a fost în parte artizanul acestor proteste. Să nu uităm că tabelele cu contestatari au fost completate și plimbate prin instituție inclusiv de consilierul PRO Nedelcea. Cu această sumă am fi rezolvat reparația drumului către Vrăniuţ de exemplu. Multumim opoziției PSD – PRO – PMP pentru acest sprijin în a risipi banii bugetului judeţean cu care puteam asfalta un drum. De reținut că suma respectivă reprezintă aproape tot atât cât avem la dispozitie pentru întreținere și reparații de drumuri județene în acest an. Depășind încă un obstacol la care în parte au contribuit şi cei din opoziție, continuăm să mergem înainte pe drumul schimbării promise celor care ne-au ales. Aceste sentințe repetate și favorabile ne arată că totuși nu batem câmpii aşa cum susțin cei care nu ne doresc“, ne-a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca.

JCS-Nina Curiţa