Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deși consilierii liberali au văzut în acest lucru încercări de înlocuiri ale directorilor, majoritatea a decis aprobarea noii organigrame.

Primele două proiecte de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a forului județean de marți au vizat aprobarea noii organigrame și a statelor de funcții pentru Consiliul Județean și Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din subordine. La nivelul aparatului propriu al CJ s-au înființat câteva structuri noi, cu specificația că toate acestea nu se creează cu creșterea numărului de personal. Din cadrul DADPP, componenta care ținea de patrimoniu se arondează aparatului propriu de specialitate al CJ prin înființarea unei Direcții de Patrimoniu. La fosta direcție, a cărei denumire se va modifica, va rămâne doar componenta de drumuri județene. Am considerat că este necesară această rupere pentru ca acea direcție să se ocupe doar de drumurile din Caraș-Severin. Nu vreau să repet care este starea acestora, și o să vedem și în ședința următoare sumele pe care le vom aloca sau investițiile în acest domeniu“, a explicat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. De asemenea, în cadrul aparatului propriu al instituției județene se înființează funcția de administrator public, ce va fi ocupată în conformitate cu legislația în vigoare – stabilirea unor criterii și scoaterea la concurs.

În cadrul ședinței de ieri, cea mai importantă modificare a organigramei, considerată de președintele CJ „imperativă și necesară“, este înființarea Direcției Generale de Dezvoltare, în cadrul căreia au fost incluse servicii și compartimente ce făceau parte integrantă din alte direcții. „Vorbim despre compartimentul Investiții, Serviciul de Achiziții Publice, cel de Proiecte Europene, cel de Proiecte cu finanțare națională, componenta de monitorizare a serviciilor sociale, toate acestea au fost preluate de către direcția ce va avea scopul de dezvoltare a județului Caraș-Severin. Am considerat înființarea acesteia este necesară pentru buna desfășurare a activității aparatului propriu pe care o avem în vedere în acești ani. Nu este o invenție a mea, am preluat idei și de la alte consilii județene și cred că această direcție va oferi un plus în accesarea de fonduri și la buna derulare a investițiilor pe care le vom dori la nivelul județului“, a adăugat Hurduzeu.

Se mai înființează la nivelul aparatului de specialitate un compartiment de control – Corpul de control al președintelui – și Compartimentul Audit va fi suplimentat cu încă două posturi, deoarece în formula de până acum nu se puteau acoperi în cadrul controalelor instituțiile din subordinea CJ. Apare o direcție tehnică ce are în componență compartimentele IT&C și cel de urmărire al lucrărilor la drumurile județene.

În cadrul ședinței, grupul consilierilor județeni liberali a decis să se opună proiectelor amintite, inițial fără a motiva această decizie, iar apoi explicând că „se creează premisele prin care s-ar ascunde înlocuiri și numiri de directori la organismele nou înființate“. „La toate direcțiile CJ sunt directori care ocupă acele posturi în urma unor concursuri. Există prevederi legale care spun că acei directori își vor păstra respectivele posturi. Niciun director nu își va pierde postul pe care îl are. S-a făcut doar o reorganizare în cadrul Consiliului Județean prin care anumite servicii, compartimente, birouri au fost rearondate. Se înființează două noi direcții – de Patrimoniu și de Dezvoltare – care nu existau și unde posturile se vor ocupa fie prin transfer/detașare/delegare, iar ulterior, se vor ocupa prin concurs ce va fi cu acces extern, nu limitat doar la funcționari publici. Până atunci direcțiile trebuie să funcționeze și vor fi persoane care vor îndeplini atribuțiile până la organizarea concursului“, a adăugat președintele CJ.