Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Azi se împlinesc 20 de ani de când unul dintre cei mai iubiți oameni de fotbal care au trecut prin Valea Domanului este doar în amintirea celor ce l-au cunoscut.

Pe 1 aprilie 1998, Reșița era un oraș paralizat. Antrenorul de fotbal Mircea Chivu pierduse cel mai greu meci. Nu era o păcăleală, era crudul adevăr al unei zile de primăvară ce a întristat zecile de mii de fani rosso-neri. Pentru Mircea Chivu se auzise fluierul final, exact în ziua în care, câteva ore mai târziu, CSM-ul lui drag și al microbiștilor reșițeni zdrobea în Valea Domanului pe Ceahlăul Piatra Neamț, cu 5-1. Unul dintre goluri era marcat chiar de fiul lui Mircea, Cristi, care avea să ajungă un fotbalist adulat de o țară întreagă. Numele Chivu continua să existe în fotbal. La fel și spiritul. Tot de atunci, stadionul din Valea Domanului poartă numele unui mare OM. Mircea Chivu veghează și acum asupra Văii Domanului, locul marilor bucurii ale fotbalului reșițean. 20 de ani s-au scurs de la trecerea în neființă a lui Mircea Chivu, „un bun profesionist, dăruit muncii de fotbalist și antrenor, dar nu în ultimul rând un om deosebit”, după cum îl descrie conducerea CSM Școlar Reșița, echipă care își dorește în continuare să revină în lumea bună a fotbalului.

„Aș vrea să vi-l reamintiți pe tata așa cum a fost el, așa cum sper să fiu și eu în viața mea. Sper să fiu tatăl și soțul iubitor măcar pe jumătate cât a fost el și abia atunci mă voi simți un om împlinit. Cu mare drag revin în orașul în care m-am născut și am crescut și cu mare drag voi reveni și de acum încolo”, spunea Cristian Chivu, pe 25 mai 2010, la dezvelirea bustului tatălui său, la Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.

Cu acel prilej, regretatul poet Adrian Păunescu a scris câteva versuri ce au putut fi auzite în premieră, chiar lângă bustul lui Mircea Chivu:

„Așa e cu părinții pân’ la urmă

Rechemați în sacrificiul sfânt

În marmură se mută așteptându-și

Copiii de pe un întreg pământ

Și nu au timp prea mult să-i mai aștepte

Sunt obosiți de trudă și de dor

Și scormonesc cu lacrimi depărtarea

Și uneori se-ntunecă și mor

Chiar ei i-au învățat cum să se joace

Și, vai, când se-mplinesc înalt pe val

Ei, dragii lor părinți, nu-i mai așteaptă

Pe fiii-ncununați continental

Aceasta e povestea ce se-ntâmplă

La Reșița, în mijloc de Banat

E fericit acasă Cristi Chivu

Atât cât este, cât și înlăcrimat

Că tatăl lui a fost răpus de boală

Și n-a avut norocul de a-și vedea

Băiatul campion în Europa

Trecând prin moarte, mai presus de ea

Și dragi i-s toți acei aflați de față

Dar cel mai drag îi este cel absent

Tăticul lui mutat în marmuri albe

Mai drag decât întregul continent.”

 

 

Adaugă comentariu