REŞIŢA – Două dintre cele trei reprezentante ale judeţului Caraş-Severin în eşalonul trei al fotbalului românesc vor evolua pe teren propriu, în etapa a III-a.
CS Municipal Şcolar, pregătită de antrenorii Leontin Doană şi Valentin Boşca, va primi vineri, de la ora 17.00, în Valea Domanului, vizita formaţiei Unirea Valea lui Mihai, una dintre nou-promovate, întărită cu mai mulţi jucători de la F.C. Bihor Oradea. De altfel, cele două grupări sunt vecine de clasament, ocupante a locurilor şase-şapte, oaspeţii având un golaveraj mai bun.
Apoi, FC Caransebeş (locul opt), antrenor Ion Ibric, va întâlni sâmbătă, 10 septembrie a.c., de la aceeaşi oră 17.00, la baza proprie, pe Flacăra Făget, care a avut un start surprinzător de bun, situându-se pe poziţia a V-a, cu 6 puncte. Însă, atât „şcolarii“ cât şi caransebeşenii sunt favoriţi şi sunt obligaţi să-şi adjudece toate puncte puse în joc.
Tot sâmbătă, 10 septembrie a.c., va evolua şi Gloria Reşiţa (locul 11), având programată o deplasare la A.C.S. Recaş, ocupanta locului secund în clasamentul Seriei a V-a. Elevii prof. Andrade Bichescu vor avea un examen destul de greu, dar îşi vor juca şansele, cu speranţa unui rezultat cât mai bun.
