Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 noiembrie, scor 2-3, partida din deplasare cu ACS Progresul Pecica, din etapa a XIII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a! 

Pentru echipa lui Cheregi au marcat Aboubacar Gakou și Sebastian Velcotă, iar de cealaltă parte au punctat Alexandru Capătă de două ori și Samir Borcea. În minutul 67, jucătorul CSM-ului, Marian Drăghiceanu, a fost eliminat. Totuși, în ciuda înfrângerii, a doua în această ediție de campionat, rosso-nerii rămân pe primul loc cu 27 de puncte. S-a apropiat Lipova la doar un punct, după ce a trecut cu 6-1 de Avântul Periam.

„Am făcut o repriză foarte slabă, am intrat foarte relaxați și nu-mi explic de ce. I-am avertizat toată săptămâna că nu o să fie un meci foarte ușor, pentru că sunt niște copii, juniori care joacă atâta timp cât sunt lăsați. Din păcate, am făcut o repriză foarte slabă cu trei greșeli personale, din toate trei am luat goluri. Până la urmă, este un joc de fotbal și mergem mai departe. Încercăm să gestionăm cele două etape care mai sunt și să vedem pe urmă ce este de făcut. Este victoria gazdelor, nici nu mai contează dacă a fost meritată. În repriza a doua, am avut multe ocazii, puteam să egalăm, chiar să și întoarcem rezultatul. Chiar și în zece oameni am făcut un joc bun, tot atât de bine au avut și ei o ocazie pe final, în care puteau să închidă jocul. Până la urmă, trebuie să învățăm și din acest meci să mergem mai departe. Nu regret sub nici o formă alegerea lui Paul Mereu în poartă, pentru că este un copil talentat, în care noi ne punem speranțe. Am fost nevoit să apelez la el, pentru că Rimovecz este plecat la lot și trebuia să iau o decizie. Doream să-l văd, dar nu din cauza lui Mereu am pierdut acest joc. Nu comentez arbitrajul, iar ceea ce s-a întâmplat la Drăghiceanu o să lămurim acasă, în momentul în care vom analiza ceea ce s-a întâmplat. Nu analizez maniera, spun doar că a fost o manieră confuză, la un moment dat nu mai se înțelegea ce vrea să facă”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.

CSM Reșița: P. Mereu, Ș. Bărboianu, I. Popescu, N. Fota, S. Velcotă, C. Ardei, L. Breșneni, R. Petre, M. Drăghiceanu, A. Negru și A. Gakou. Rezerve: L. Erhard, L. Bala, V. Chera, M. Veca, R. Mihaly, G. Gomboș, A. Avramovici, C. Zimmermann și B. Szijj.

În etapa a XIV-a, rosso-nerii vor primi, pe 26 noiembrie, vizita formației ACB Ineu (locul 8, cu 11 puncte).

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: sportarad.ro