Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat joi, 21 ianuarie, cu scorul de 3-1, partida amicală cu ASU Poli Timișoara. Pentru echipa lui Alin Minteuan au înscris Claudiu Matiș (minutul 40), Vlad Chera (minutul 70) și Victor Astafei (minutul 82)!

Înaintea meciului, cei doi antrenori au căzut de acord să se joace două reprize a câte 50 de minute fiecare, pentru a avea timp fiecare jucător să evolueze în acest prim amical al iernii.  Atât Reșița, cât și Poli au ca obiectiv clasarea în primele șase formații din Liga 2, după cum au tot declarat tehnicienii celor două echipe. Pentru rosso-neri urmează astăzi un nou joc de pregătire, în deplasare, cu CSM Deva.

„A fost primul joc de când am început pregătirea și a fost bun acest test, împotriva unei echipe care se află în primele 6. A fost un meci destul de aprig, cu un ritm de joc foarte bun și mă bucur că am reușit să ne impunem. Sunt foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor. Este clar că rezultatul nu avea importanță. Obiectivul a fost să nu ne accidentăm, ca să putem avea continuitate în pregătire. Dar în momentul în care câștigi un joc, chiar dacă este amical, este extraordinar. Urmează un meci de pregătire vineri la Deva. Încercăm să ne pregătim pentru campionat. Ne vom pregăti în continuare la Reșița pentru a putea aborda campionatul în maximă viteză. Este încă în probe Matiș care a și marcat, Costin, dar voi mai discuta cu Cristi Bobar despre ei. Mi-aș mai dori încă doi jucători, dar vom vedea. Este foarte greu de adus jucători în această perioadă, dar m-aș bucura dacă ne-am mai întări cu doi fotbaliști până se va relua Liga 2”, a declarat antrenorul Alin Minteuan.

„A fost un amical foarte bun, împotriva unei echipe foarte bine organizate, cu jucători cu experiență. Am avut câteva ocazii, am încercat să dau minute tuturor jucătorilor din lot și mai avem programate încă două meciuri amicale. Încerc să cristalizez un prim 15 jucători, pe care să mă bazez în primul joc oficial. Mai avem foarte multe de pus la punct și este o perioadă încărcată din punct de vedere fizic, deoarece jucătorilor le-a lipsit prospețimea. Am arătat bine în prima repriză, din păcate iar am luat gol dintr-o fază fixă, într-un moment de neatenție. Am avut situațiile noastre clare unde trebuia să marcăm, dar a fost un prim amical și vom încerca să creștem din punct de vedere fizic și al ritmului. Urmează pentru noi amicalul cu Viitorul Târgu Jiu, pe 26 de ianuarie. Partea a doua a campionatului o văd foarte grea, vom întâlni echipe bune, iar meciurile vor fi ca niște finale. Mai încercăm să aducem un jucător într-o poziție cheie, iar obiectivul nostru este să intrăm în play-off”, a spus și Dan Alexa, antrenorul ASU Poli Timișoara.

CSM Reșița în repriza 1: Cobrea, Szijj, Dudea, Sălcianu, Ilie, Brînzan, Dat, Danci, Dulca, Costin și Matiș.

CSM Reșița în repriza 2: Zimmermann, Acka, Dumitraș, Dudea, Sima, Breșneni, Chera, Boboc, Nini, Buș și Astafei.

Poli Timișoara: Otto Hendrich, Jurj, Mera, Scutaru, Popovici, Coada, Casado, Ignea, Munteanu, Axente și Ivanovici.

JCS-Ștefan Moraru