Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 26 august, scor 1-1, cu FC Csikszereda, în etapa a IV-a a Ligii 2! Jucătorul S. Magyari a deschis scorul din lovitură de la 11 metri, în minutul 60, pentru Csikszereda, iar echipa lui Stoican a egalat prin Marian Drăghiceanu, în minutul 74!

Rosso-nerii ar fi putut pleca acasă cu toate cele trei puncte, dar au ratat ocazii mari prin Drăghiceanu și Chera. Totuși, antrenorul Flavius Stoican, aflat la debut pe banca Reșiței, s-a declarat mulțumit de punctul obținut, dar și de atitudinea jucătorilor.

„Clar este un rezultat bun acest 1-1, pe terenul unei echipe care are niște condiții extraordinare. Csikszereda, chiar dacă nu a început foarte bine campionatul, este o echipă bună. Una peste alta este un punct meritat obținut de echipa noastră și pot spune că sunt mulțumit de rezultat. Dacă înainte de meci m-ar fi întrebat cineva dacă îmi convine un punct pe acest teren, cu siguranță aș fi spus da. Dar, după aspectul jocului dacă eram un pic mai atenți puteam să plecăm cu toate cele trei puncte. Spun asta bazându-mă pe faptul că în prima repriză am avut două situații mari de a marca. A fost un echilibru în joc în prima repriză, iar în partea a doua a meciului am ratat o șansă mare, singuri cu portarul, și am fi putut noi să conducem. Dacă am fi înscris primii cred că le era greu adversarilor să revină. La fel de adevărat este faptul că după ce am primit gol din acel penalty important este că am revenit și băieții nu au cedat. Pe finalul jocului am avut o situație prin Chera, iar dacă eram un pic mai inspirați puteam pleca cu toate cele trei puncte de la Miercurea Ciuc. Una peste alta am obținut un punct muncit, de moral și sper să le dea încredere jucătorilor. Este clar că mai avem lucruri de pus la punct, dar importantă este atitudinea băieților, voința lor și tot ceea ce înseamnă muncă pentru a câștiga punct sau puncte.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

CSM Reșița: Mario Contra, Andrei Răuță, Bogdan Szijj, Sergiu Rimovecz, Nicușor Fota, Ionuț Popescu, Mihai Dolghi, Andrei Lascu, Ionuț Cristea, Marian Drăghiceanu și Cristian Domil. Rezerve: Ionuț Rus, Flavius Cega, Alexandru Sabău, Alexandru Negru, Sebastian Velcotă, Gabriel Gomboș, Vlad Chera, Ciprian Rus și Andrei Burlacu.

Reșița e pe 13, cu 4 puncte, golaveraj 3-7, iar în etapa următoare, rosso-nerii vor juca pe 2 septembrie, acasă, de la ora 11, cu Progresul Spartac.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: FC Csikszereda