REȘIȚA – CSM Reșița a reușit marți, 27 august, să se califice în premieră în grupele Cupei României, după ce a trecut cu scorul de 3-1 de FC Bihor Oradea, într-un meci disputat, în deplasare, în play-off-ul competiției!
Andreas Chirițoiu a deschis scorul pentru Oradea, în minutul 27, cu un șut de la 10 metri. Reșița a reușit egalarea abia în minutul 74, când Marius Cioiu l-a învins pe portarul advers cu un șut din interiorul careului, după ce a primit pasa decisivă de la tânărul Ianis Doană. După șase minute, echipa lui Stoican a trecut în avantaj prin golul lui Lascu, iar scorul final de 3-1 a fost stabilit de Mihai Dolghi, care se află la a doua reușită consecutivă.
„A fost o partidă pe care am câștigat-o pe merit, chiar dacă ne-am văzut conduși. Am crezut în forțele noastre și cred că jucătorii care au intrat de pe bancă au făcut diferența. I-am văzut dornici să joace fotbal și același lucru îmi doresc să-l văd de la ei în fiecare partidă. Avem în componență jucători care au potențial să schimbe soarta unui meci. Obiectivul a fost intrarea în grupe, l-am atins și vreau să-mi felicit băieții pentru acest lucru. Am marcat trei goluri din faze frumoase, dar deja ne gândim la partida de vineri. Avem un al doilea obiectiv și anume acela de a pleca cu punct sau puncte de la Oradea.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
Formatul Cupei României Betano prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat. Calendarul următoarelor faze din Cupa României 2024/2025 este: Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024; Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024; Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024; Sferturi de finală: 2 aprilie 2025; Semifinale: 23 aprilie 2025; Finala: 14 mai 2025.
CSM Reșița: Dincă – Dolghi, Bocșan, Elton da Silva (Fota 46′) – Bărboianu (Cioiu 46′), D. Fărăgău (Haită 62′), Dudea (cpt.), Chera – Ant. Suciu (Doană 56′), Lascu, Jerdea (Tucaliuc 46′). Rezerve: Ct. Căpățână – Samake, Al. Negru, M. Angelov.
FC Bihor Oradea: I. Rus – Seb. Cucu, Gal, Băican, Giafer, C. Jurj (Ban 77′) – Farcaș, I. Filip (Gunie 64′), Adl. Nica (Andr. Moga 56′) – Hora (cpt.) (Sg. Jurj 56′), A. Chirițoiu (Stahl 64′). Rezerve: Accinelli – Gîdea, Curescu, Gitye.
Pentru rosso-neri urmează tot un meci cu FC Bihor Oradea, cel din campionat, tot în deplasare, care se va desfășura vineri, 30 august, de la ora 18!
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: FC Bihor Oradea