Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rosso-nerii vor disputa miercuri, 11 august, un nou meci de pregătire, de această dată în compania echipei CFR Cluj 2, de la ora 18:00, pe stadionul din Valea Domanului!

„Uşor-uşor aşteptăm să începem şi noi campionatul, să vedem în ce serie vom juca în urma tragerii la sorţi. Probabil săptămâna viitoare se va şti. Până atunci echipa se pregăteşte la baza din Valea Domanului. Mâine, de la ora 18.00, o să jucăm şi un meci amical în Valea Domanului, contra formaţiei CFR Cluj 2, o echipă foarte bună, cu jucători tineri de 18-19 ani. Aşteptăm şi lumea să vină la stadion, în limitele protocolului privind prezenţa în tribune. Sâmbătă vom juca un meci amical cu Voinţa Lupac, iar săptămâna viitoare, pe 18 august, mai avem un joc cu Corvinul Hunedoara. Apoi vom vedea dacă intrăm în turul 3 al competiţiei de Cupă şi, bineînţeles, urmează campionatul. În momentul de faţă, lotul este finalizat în proporţie de 90%, mai lucrăm la un transfer. Am şi împrumutat copii de 16 ani la Lupac. Este vorba despre Cheda şi Mihaly, doi juniori de mare perspectivă şi i-am împrumutat să joace în liga a treia. Aşa am făcut şi cu Rimovecz, care anul trecut a jucat la Ezeriş, iar acum este o opţiune serioasă la Reşiţa, ca om de bază pentru echipa mare condusă de Dan Alexa. Sper să ne atingem anul acesta obiectivul, care este clar promovarea”, a declarat Cristian Bobar, președintele CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru