Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a n-a avut probleme nici cu o altă echipă neînvinsă până sâmbătă și a câștigat cu 3-0 partida de pe terenul din Balta Sărată!

Gazdele au deschis rapid scorul prin Marian Musteța, în minutul 4, care a șutat sub bară din interiorul careului de 16 metri. Acesta a fost și scorul pauzei, deși băieții lui Manu au ratat și alte ocazii bune de a marca. Aceștia au intrat deciși și după pauză și în doar trei minute au tranșat disputa. Mai întâi prin tânărul Mario Longa, care a profitat de o bâlbâială a fundașilor adverși și l-a învins pe Domăneanț cu un șut din 6 metri la colțul lung. Trei minute mai târziu, același Longa i-a pasat lui Covăsală care a făcut 3-0, scor care avea să fie și cel final.

„Un joc care s-a distanțat destul de mult de celelalte jocuri pe care le-am avut până acum, dar până la urmă câștigat de noi, 3-0, dar dacă le dădeam cel puțin șase în prima repriză nu se supăra nimeni, Dar s-a văzut că azi am întâlnit un adversar mai legat, cu jucători care au activat inclusiv la nivel internațional sau pe la ligile superioare. Obiectivul nostru este, cum am tot zis, să nu luăm gol, să ne punem în valoare traseele pe care le facem la antrenament și după cum ați văzut, am reușit să închidem jocul la 3-0, să facem și schimbările de care era nevoie, să dăm șanse la toți să joace. Sunt mulțumit de cei tineri, chiar la ședința dinaintea meciului le-am zis celor care intră că vreau să-mi aducă un plus și în a doua repriză. A fost doar 1-0 la pauză, dar după pauză băieții au tranșat imediat jocul. Proiectul nostru este doar cu jucători de aici, de la noi, din zonă. Cu siguranță mai avem jocuri, sunt încă patru din retur, mai avem jocul cu de la Vărădia, o să dăm minute și celor care au jucat mai puțin, până în iarnă vreau să-i aduc pe toți la același nivel. Dacă simțim că avem nevoie de întăriri, o să vedem, dar în special țintim jucători de aici, din zona noastră.”, a spus la final antrenorul Gheorghe Manu.

CSM Caransebeș: Ivașcu, Bona, Isac, Bălan, Marius Musteța, Dumbravă, Covăsală (c), Ivănici, Negrei, Marian Musteța, Longa. Rezerve: Dalea, Laitin, Tamaș, Bădescu, Todor, Dragomir, Văcariu. Antrenor: Gheorghe Manu

CS Starigrad 1299 Karasevo: Domăneanț (c), Băciuna, Lolea, Cheda, Ribar, Banac, Hațegan, Balaci, Sau, M. Filca, Budai. Rezerve: Dragotă, L. Filca, Schinteie, Arbănaș, Izvănariu, Dubovan, M. Filca, Careba. Antrenor: Claudiu Balaci.

Arbitri: Claudiu Gogu (centru), Ilie Ciocoi și Adrian Stoican (asistenți). Observator: Lavinius Copocean.

În clasament, caransebeșenii continuă drumul spre Liga a IV-a, cu 24 de puncte după opt victorii din tot atâtea meciuri, și vor juca ultima etapă din tur, duminica viitoare, la Viitorul Vărădia, echipa de pe locul 2.

JCS-R.M.