CARANSEBEȘ – Cu pregătirile reluate de două săptămâni, a venit și primul amical pentru liderul Ligii a V-a Caraș-Severin, în deplasare, la Hațeg. Și nu cu oricine, ci cu primul loc din județul vecin, ACS Unirea DMO Hunedoara (Liga a IV-a), o echipă solidă, cu jucători care au evoluat la Jiul Petroșani sau Retezatul Hațeg, în Liga 3!
Antrenorul Gheorghe Manu s-a văzut nevoit să joace într-o formulă de echipă fără câțiva titulari de drept din axul central, precum Robert Covăsală (întindere), Zaharia Isac (mâna-n ghips, trei săptămâni pauză), Goriță Negrei sau nou-venitul Cristi Slaveți (ambii, la fel, cu întindere). A revenit în schimb Roberto Avram, după un periplu de câteva luni în Elveția în care a lăsat-o mai ușor cu fotbalul, folosit de Manu în acest joc pe post de fundaș central.
Pe teren, hunedorenii au condus la pauză cu 2-0, însă și caransebeșenii au ratat de două ori singuri cu portarul gazdelor. Marian Musteța a redus din handicap imediat după pauză dintr-un penalty scos de Tamaș, același Tamaș ratând apoi din 6 metri egalarea. Cei care au stabilit pe contraatac scorul final, 3-1, au fost tot cei de la ACS Unirea DMO. Un test care l-a mulțumit pe antrenorul Gheorghe Manu, chiar dacă CSM-ul a pierdut, principala preocupare a tehnicianului caransebeșean fiind acum recuperarea jucătorilor accidentați.
„DMO o echipă solidă, primul loc în Liga a IV-a Hunedoara, au adus în această iarnă cam tot ce a fost mai bun la ei în județ. Un adversar superior și băieții au văzut ce înseamnă Liga a IV-a Hunedoara în comparație cu Liga a V-a Caraș-Severin, cu jucători cu personalitate, care anul trecut erau la Hațeg sau la Jiul în Liga 3, îi știu pentru că am jucat contra lor cu Lupacul. Ne-au surprins încă din primul sfert de oră, 1-0 pentru ei, apoi a venit și o greșeală copilărească a lui Avram și s-a făcut 2-0. Am avut și noi două ocazii singur cu portarul prin Marian Musteța și Megheleș, dar în prima repriză au fost peste noi ca joc. Apoi la pauză am discutat cu ei, a fost primul meci în care cineva a pus presiune pe noi și ne-a atacat. Am făcut schimbări, băieții au început să iasă la joc, să punem și noi presiune, și imediat după pauză am avut penalty scos de Tamaș și transformat de Marian Musteța. Am continuat să atacăm, Tamaș din 6 metri putea să facă 2-2, a ratat, ne-au prins pe contraatac, 11 metri și s-a făcut 3-1. După părerea mea, a fost un test reușit, chiar dacă am pierdut, pentru că am jucat într-o formulă în care am încercat ca cei vechi să se acomodeze cu noii veniți. Mă roade că am mulți jucători accidentați, practic sunt fără fundaș central, Avram a făcut și el întindere, Bălan trage de el cu o accidentare la gleznă, Ivănici a intrat, dar cu teamă, după întinderea la ligamente, Dragomir e răcit, dar asta este, e perioada în care încărcăm, important e să fim bine când începe campionatul.”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Manu.
Acesta a început partida de la Hațeg cu Antonio Ivașcu, Marius Musteța, Roberto Avram, Ovidiu Bălan, Florin Todor, Denis Arjocan, Alex Dragomir, Darian Dumbravă, Marian Musteța, Ioan Derbac și Adrian Megheleș. În partea a doua au mai intrat Andrei Dalea în poartă, Ionuț Bona, Adi Ivănici, Willy Stancu și Robert Tamaș.
Săptămâna viitoare, CSM Caransebeș are programat un amical cu Timișul Șag, echipă de Liga 3, pe terenul din Balta Sărată. „Cu Șagul, nu știu dacă mai jucăm, poate reprogramăm, pentru că am mulți jucători indisponibili, practic nu am fundași centrali și mijlocași centrali, îl am doar pe Ivănici, care de abia s-a recuperat după o accidentare gravă!”, a mai spus Gheorghe Manu.
JCS-R.M.