Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ziarul „Timpul”, actual Jurnal de Caraș-Severin, este în format scanat pe digiteca Arcanum. Este vorba despre una dintre cele mai dinamice platforme europene, cu sediul în Ungaria, care oferă acces online la peste două milioane de pagini ale unor publicații românești. Printre ele, publicațiile din județ: „Flamura”, în perioada 1968-1989, și „Timpul” anilor 1990-2007!

Pe Arcanum, mai apar ziarul local „Drapelul roșu” din Timișoara în perioada 1961-1989, „Scânteia” anilor 1944-1989, „Viaţa Românească” între 1906-1992, „Flacăra” anilor 1952-1995, „Convorbiri Literare” din perioada 1867-1944 și multe altele. „Baza lor de date crește continuu și pune la dispoziție cele mai valoroase ziare, cotidiene, reviste de specialitate, colecții de volume tematice. Orice cuvânt, expresie, nume de persoană sau așezământ din baza de documente poate fi găsit ușor și rapid datorită motorului de căutare!”, am aflat de la managerul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” (BJPI), Clara Constantin.

Bazele colaborării BJPI cu compania Arcanum au fost puse în luna mai a acestui an, atunci când s-a semnat acordul de colaborare. Până acum a fost scanată doar o parte din periodicele bibliotecii județene, existând însă premise frumoase pentru a continua. Interesul este de ambele părți, fapt care implică detalii care vor fi stabilite pe parcurs. „Sunt prezenți în România de mai demult, inițial fiind interesați doar de publicații în limba maghiară. Ulterior, interesul lor s-a manifestat și pentru cele în limba română. În 2021, a fost lansată biblioteca lor digitală în limba română. Noi am aflat despre ei de la colegii din țară cu care colaborau deja. Am considerat oportun să ne implicăm, pentru că digitalizarea fondului de periodice asigura păstrarea în timp a acestuia și acces mult mai facil pentru cei interesați.”, am mai aflat de la managerul BJPI.

Din spusele sale, mai reținem că instituția pe care o conduce are în vedere și alte modalități de a digitaliza colecția de periodice. Invităm așadar cititorii noștri să ne răsfoiască pe digiteca Arcanum, acolo unde trebuie să-și facă cont și un abonament contra cost. Digiteca poate fi accesată gratuit doar până la finele lunii iunie 2024 și numai de la sediul BJPI, strada Paul Iorgovici nr. 50, respectiv de la Centrul de Carte „Banatica” aflat la etajul II al casei de cultură.

JCS-Ionel Ivașcu