Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rezultatele slabe din ultima perioadă l-au făcut pe Cristi Bobar să pună piciorul în prag! Șeful din Valea Domanului le-a transmis jucătorilor că dacă nu vor câștiga ultimele meciuri din acest an, mai exact patru la număr, vor fi sancționați financiar. De asemenea, aproximativ zece jucători își vor face bagajele în iarnă!

Până la sfârșitul acestui an, CSM Reşiţa va mai juca acasă cu Metaloglobus şi CSM Alexandria, iar în deplasare va întâlni Unirea Dej și CSC Șelimbăr. Chiar dacă până acum echipa a înregistrat rezultate modeste, antrenorul Flavius Stoican are în continuare sprijinul conducerii.

„Am avut o discuție cu jucătorii și le-am transmis că dacă nu vor câștiga următoarele patru etape vor fi sancționați financiar. Au condiții foarte bune de pregătire, sunt cu banii la zi, iar rezultatele din ultima perioadă au lăsat de dorit. De asemenea, toată lumea este încă sub evaluare, iar în iarnă Flavius Stoican va face lista cu jucătorii la care vom renunța. Vor pleca aproximativ zece jucători, vom rămâne cu 15, plus juniorii noștri!”, a spus Cristi Bobar, directorul CSM Reșița.

CSM Reşiţa, care n-a mai câștigat de patru etape, ocupă locul 16 cu 10 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 17, CS Tunari. Pe rosso-neri îi așteaptă sâmbătă, 4 noiembrie, partida cu Metaloglobus București, de la ora 11, de pe teren propriu.

JCS-Ștefan Moraru