Caraş-Severin, Romania

MEHADICA – Doi tineri din comuna Mehadica au fost reținuți pentru distrugere și furt de folosință!

Marți, 14 mai, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri din comuna Mehadica, „bănuiți că în noaptea de 12 spre 13 mai ar fi pătruns în incinta unității de învățământ, nedate încă în folosință, unde ar fi distrus mai multe geamuri termopan, obiecte de uz sanitar și uși interioare. Ulterior, cei doi bănuiți, o persoană majoră și una minoră, ar fi pătruns în grădina unui imobil din comuna Mehadica, de unde ar fi sustras un tractor agricol pe care l-ar fi condus aproximativ 10 metri, utilajul oprindu-se într-un pom din grădină, distrugându-i astfel roata stânga spate. Ulterior, tinerii ar fi abandonat tractorul, plecând într-o direcție necunoscută. Din verificările efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei doi bănuiți la scurt timp de la comiterea faptelor, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.“, informează Poliția județului.

Cei în cauză sunt acum cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt în scop de folosință, urmând să fie prezentați unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru dispunerea măsurilor ce se impun.

JCS-A.M.