CARAŞ-SEVERIN – Forul județean și-a aprobat, în premieră, programul de internship, prin care tinerii – anumite categorii de studenți, masteranzi și absolvenți – pot lua lecții sub cupola autorității, făcând stagii pentru care vor fi plătiți la salariul minim!
Autoritatea județeană și-a votat, în cea mai recentă ședință ordinară, în premieră – Caraș-Severinul fiind al doilea județ deschizător de drumuri, la acest capitol, după Iași – programul de internship. Forul județean își deschide astfel porțile pentru studenții înscriși în cel puțin anul II de studiu, integraliști în anul universitar anterior, masteranzilor, precum și absolvenților care au maxim 3 ani de la finalizarea ciclului I sau II de învățământ superior, cu vârsta până în 30 de ani, care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea la singurul program de internship care se va derula în administrația publică din județ. Consilierul Ionela Kovacs a avut o obiecție vizavi de faptul că programul nu cuprinde exact numărul de interni pe care-i poate avea județul și nici bugetul disponibil pentru remunerarea acestora, întrebându-se dacă nu cumva este vorba doar despre acordul cadru, lucru care i-a fost confirmat de secretarul județului, Darian Ciobanu.
Pe scurt, potrivit documentului, numărul de interni nu poate depăși 5% din numărul total al salariaților Consiliului Județean, iar programul de internship se organizează oricând în decursul unei perioade neîntrerupte de 12 luni. Durata unui program este de maximum 720 de ore, pe parcursul a 6 luni consecutive. Timpul de muncă va fi de maximum 40 de ore pe săptămână și va fi stabilit prin contract. Indemnizația plătită de CJ este egală cu cel puțin 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă proporțional cu numărul de ore de activitate.
Această primă ediție urmărește îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, dobândirea de experiență profesională, abilități practice și competențe specifice activității desfășurate în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, precum și familiarizarea internilor cu procesul normativ și administrativ propriu al instituției. Mai mult decât atât, inițiativa dă șansă tinerilor să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Și le deschide totodată cheia unei experiențe în administrația județeană cărășeană.
JCS-Antoniu Mocanu