VĂLIUG – La Crivaia, lucrările vor fi reluate după Paște. Căminul cultural din Văliug primește o nouă șansă. Este vorba despre proiectul de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și de extindere a canalizării menajere în stațiunea Crivaia, proiect în valoare de aproape 6 milioane de lei, finanțat prin PNDL 2!
Din declarația viceprimarului Alin Marcu, reținem că lucrările au demarat în luna noiembrie, conducta de canalizare fiind introdusă anul trecut pe aproximativ 40% din distanța totală de peste 5 km. Venirea iernii a dus la sistarea lucrărilor care, cel mai probabil, vor fi reluate după Paște cu montarea stației de tratare a apei. „Rețeaua merge pe partea stângă a drumului din Văliug până în Crivaia, până în parcarea din zona Rândunica și până după zona Cioată. Termenul de finalizare este de 24 de luni de la demararea lucrărilor, adică noiembrie 2023”, ne-a declarat Alin Marcu.
Viceprimarul ne-a vorbit și despre eforturile pe care primăria le depune încă din 2015 pentru reabilitarea căminului cultural. Clădirea fost predată către CNI în vederea reabilitării, proiectul a fost aprobat și scos la licitație, fără însă a se prezenta nimeni. Ulterior, a fost anulat pentru că prețurile au crescut, iar valoarea proiectului a fost depășită. Motiv pentru care a trebuit reactualizat, primăria aprobând recent noile valori ale indicatorilor tehnico-economici. CNI-ul și-a dat din nou acordul pentru proiectul aflat încă o dată pe punctul de a fi licitat.
„În ultimii ani, nu s-au mai făcut investiții la clădire. Infiltrațiile de apă au distrus acoperișul, instalația electrică și sanitară, izolațiile interioare și exterioare. Se va reabilita întreaga clădire aproape de la zero, rămân doar pereții”, am aflat de la viceprimarul Marcu despre proiectul în valoare de aproape 9 milioane de lei.
În paralel, primăria așteaptă să facă recepția și închiderea proiectului prin care s-a finalizat asfaltarea tuturor străzilor din comună. Recent, a fost primită ultima tranșă de 400.000 de lei de la PNDL pentru ultimele situații de lucrări la proiectul în cauză. Proiectul, în valoare de 4,5 milioane de lei cu TVA inclus, a cuprins 21 de porțiuni de străzi în lungime totală de 3,5 km. Lucrările au început în 2018, însă vremea a îngreunat mersul lucrărilor.
JCS-Ionel Ivașcu
FOTO: Cosmin Odorescu