Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Neconcordanțele între stocuri, dar și în privința datelor încărcate în SUMAL 2.0, avizele de însoțire nevalabile și neîmprejmuirea depozitelor au atras amenzi de 27.000 de lei și confiscarea materialului lemnos valorând undeva la peste 178.000 lei!

Polițiștii din orașul de pe Clisură, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara, au făcut verificări la două depozite de material lemnos. Oamenii legii au constatat încălcări ale normelor în vigoare, fapt pentru care au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, din care amenzi însumând 27.000 de lei, și au dispus măsura complementară de confiscare valorică a 306,5 metri cubi de material lemnos, de diferite sortimente, în valoare de peste 178.000 de lei.

„Cele 6 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 171 din 2010, privind constatarea și sancționarea contravențională silvice, pentru neconcordanțe în ceea ce privește stocurile de material lemnos existente, avize de însoțire a materialului lemnos fără valabilitate, neconcordante în ceea ce privește datele încărcate în aplicația SUMAL 2.0 și neîmprejmuirea depozitelor de material lemnos. Verificările polițiștilor privind respectarea depozitării, circulației și comercializării materialului lemnos continuă și în perioada următoare.“, precizează Poliția județului.

JCS-A.M.

FOTO: Arhivă Caon