Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Cei ce trec pragul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş pot admira o colecţie inedită de pipe din ceramică, descoperite în timpul săpăturilor arheologice preventive de lângă Biserica Medievală din Caransebeş!

„Printre alte artefacte, cercetările arheologice din anul 2017 au furnizat un număr considerabil de pipe din lut, fapt care indică practicarea fumatului în Caransebeșul secolelor XVII-XVIII, valori cronologice oferite, după caz, de contextele diferite în care aceste obiecte au fost descoperite. Chiar dacă nu sunt o apariție rară în săpăturile arheologice care au dezvelit urme antropice din perioada de timp menționată, pipele din ceramică se disting ca obiecte realizate cu finețe și decorate într-o manieră îngrijită și diversă. Pentru intervalul de timp caracteristic Evului Mediu târziu și prima jumătate a epocii următoare, în Banat, pipele erau prelucrate, de obicei, din lut presat în tipare, conexiunea dintre cele două orificii fiind făcută cu un obiect ascuțit. Majoritatea exemplarelor descoperite în Caransebeș sunt de factură turcească sau imită modele turcești. Pe un spațiu restrâns, modele asemănătoare au fost găsite și în Timișoara cu ocazia diferitelor cercetări arheologice“, au arătat reprezentanţii muzeului.

JCS-Nicoleta Moraru