Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Multe din cursurile de apă au depășit cota de atenția, la Valeapai și Brebu râul Pogăniș depășind cota de inundație. Iar cei de la Rușchița au rămas fără curent!

Avertizarea de cod portocaliu valabil sâmbătă și duminică a vizat fenomene precum scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.

Dacă duminică, potrivit celor de la ENEL, erau în pană de curent cei de la Rușchița, luni dimineață situația a revenit la normal. Tot luni dimineață, situația hidrologică, potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin, arată că, pe râul Pogăniș, era depășită cota de inundație la Valeapai cu 48 de centimetri, și la Brebu, cu 50 de centimetri. La Obreja, râul Bistra a depășit cota de atenție cu 9 centimetri, la Ramna, râul Vornic a depășit-o cu 22 de centimetri, iar la Sasca Montană, Nera – cu 28 de centimetri.

La capitolul drumuri județene și naționale, potrivit structurilor responsabile, nu sunt probleme, dar se circulă în condiții de iarnă.

Tot peste weekend, în perioada 25-27 februarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin au derulat 41 de misiuni și intervenții, printre care patru incendii, două produse la coșurile de fum ale unor locuințe, unul izbucnit la vegetația uscată și altul la un autoturism.

„În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru evacuarea apei din garajul unui imobil și din curtea unei gospodării. În perioada de referință, pompierii au acționat pentru acordarea asistenței medicale, descarcerarea și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a trei accidente rutiere, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților. În cadrul activităților desfășurate în Săptămâna Protecției Civile, personal Inspecției de Prevenire și al subunităților de intervenție a derulat acțiuni de informare preventivă la lăcașurile de cult din municipiile Reșița și Caransebeș. De asemenea, s-au înregistrat 17 intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane!“, precizează ISU.

JCS-A.M.

FOTO: Arhivă Caon